Comisia Diecezană pentru Viaţa Consacrată, convocată de pr. Alois Fechet, vicar episcopal pentru viaţa consacrată, s-a întrunit sâmbătă, 5 septembrie 2009, în şedinţă ordinară de lucru la Traian în casa Misionarilor Cuvântului Divin.
Întâlnirea a fost deschisă de PS Petru Gherghel, care a adresat Comisiei cuvinte de susţinere cu privire la iniţiativele propuse de persoanele consacrate pentru Anul Sfintei Preoţiei, recomandând mai ales momentele de adoraţie în faţa Preasfântului Sacrament.
Comisia a propus pentru Persoanele Consacrate din Dieceza de Iaşi:
1. Un pelerinaj la Sanctuarul "Fericitul Ieremia" de la Oneşti în ziua de duminică, 11 octombrie 2009. Trei momente vor fi puse în valoare în ziua respectivă: sfânta Liturghie, masa fraternă, adoraţia.
- Sfânta Liturghie. Întâlnirea la ora 10.30 în parcarea de la Hotel Trotuş din Oneşti; persoanele consacrate, în procesiune, se vor îndrepta spre sanctuarul "Fericitul Ieremia" unde se va celebra sfânta Liturghie la ora 11.00.
- Masa fraternă. După sfânta Liturghie fraţii Capucini vor oferi o masă. Persoanele consacrate vor participa cu o contribuţie personală de aproximativ 5 lei / persoană.
- Adoraţia. Ca şi temă s-a propus: slujirea la fericitul Ieremia legată de valoarea preoţiei.
2. Tema pentru întâlnirile zonale şi diecezane ale Persoanelor Consacrate pentru anul acesta este enciclica Sfântului Părinte Caritas in veritate.
3. Pentru celebrarea zilei de 2 februarie 2010, fiecare zonă să aleagă locul şi timpul potrivit exigenţelor particulare.
4. La 18 aprilie 2010, duminica a treia a Paştelui, va avea loc întâlnirea diecezană a persoanelor consacrate la Institutul Teologic Franciscan din Roman. Tema este enciclica Caritas in veritate.
Comisia Diecezană pentru Viaţa Consacrată doreşte să promoveze pentru Anul Sfintei Preoţii atât în parohii cât şi în comunităţile religioase momente de adoraţie pentru vocaţii la preoţie şi la viaţa consacrată.
Pr. Celeste Pianezze, secretar