Sâmbătă, 20 ianuarie 2024, la Centrul "Gaudium et Spes" din Traian-Neamţ a avut loc întâlnirea cu rudele persoanelor consacrate. Întâlnirea a fost organizată la iniţiativa Oficiului pentru Pastoraţia Familiei şi a avut ca temă: "Isus a fost în casă la noi!" Participarea nu a fost una cantitativă, ci mai degrabă calitativă.

Întâlnirea a debutat cu salutul părintelui Felician Tiba, directorul Centrului "Gaudium et Spes" din Traian, după care a urmat prezentarea temei.

"Isus a fost acolo, în casă la dumneavoastră, spunea părintele. El a crescut în acelaşi timp cu fratele sau sora care şi-a consacrat viaţa răspunzând chemării speciale a lui Dumnezeu. Poate nici nu aţi sesizat, dar el însuşi a spus-o: «Adevăr vă spun: Tot ceea ce aţi făcut unuia dintre fraţii mei cei mai mici, mie mi-aţi făcut!» (Mt 25, 40). Prin urmare, tot ceea ce aţi făcut fratelui sau sorei, orice ajutor oferit, o cămaşă călcată, un ajutor dat la curăţenia în casă, rugăciunea de seară sau de dimineaţă împreună, toate le-aţi făcut pentru Isus care creştea împreună cu cel sau cea care urma să fie chemată. Isus a fost acolo să lucreze cu viitoarea persoană consacrată chiar din interiorul casei.

Împreună cu ceilalţi fraţi sau surori, sub atenta preocupare a părinţilor, viitoarea soră sau viitorul călugăr a învăţat ce înseamnă rugăciunea, poate grija atentă faţă de aproapele, spiritul educativ etc."

A urmat Sfânta Liturghie, în cadrul căreia i-am mulţumit împreună şi ne-am rugat pentru fraţii sau surorile călugări sau călugăriţe. Ne-am rugat împreună şi pentru noi chemări la viaţa consacrată.

După o bună şi frumoasă agapă frăţească ne-am dus fiecare la casele noastre bucuroşi că Dumnezeu ne-a vizitat într-o zi în mica noastră familie şi de acolo a chemat...

Ne rugăm ca bunul Dumnezeu să continue să cheme şi astăzi fraţi şi surori, care să devină persoanele consacrate de mâine.

Mulţumim părintelui Felician şi echipei de la Centrul "Gaudium et Spes" care, deşi a văzut că eram puţini, nu s-au descurajat, din contra ne-au deschis cu bucurie poarta şi uşa centrului.

Clara Avarvarei

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 20 ianuarie: Traian: Întâlnire cu rudele persoanelor consacrate