În prima seară, după ce s-au stabilit responsabilii pentru diferitele momente de rugăciune, adorație și Sfânta Liturghie, părintele Damian a propus ca temă pentru aceste zile bucuria, oarecum atipic pentru noi, care ne așteptam, poate, la tratarea unor subiecte cum ar fi credința, problemele preotului în contextul actual, păcatul, virtuțile, fericirile. Ghidul nostru spiritual ne-a amintit despre ce le împărtășea părintele Demeter referitor la a trăi bucuria, deși a trebuit să fie închis ani de zile în închisorile comuniste: după doar cinci ani de preoție, deci, în jur de 30 de ani, a fost forțat să suporte închisoarea, dar că acolo a trăit momente de împlinire pentru că această amenințare cu închisoarea nu i-a obstaculat mărturisirea lui Cristos și a evangheliei.
Participanții la aceste exerciții spirituale am fost invitați, aproape șocant, la a „păcătui”, la a fi „egoiști”, în sensul de a păstra tăcerea și concentrarea lăuntrică.
Marcantă a fost și referința la Lucian Blaga, „Sapă, frate, sapă, sapă”, o poezie care îndeamnă la a coborî în noi, la a căuta în profunzimea noastră până dăm de stele în adâncul pământului, de lucruri minunate, deoarece acestea nu sunt doar deasupra-n zarea priveliștii de noapte.
În reflexiile zilei de marți concentrarea a fost dată de următoarele: avem aceeași menire comună, de a construi o lume mai bună; avem bucurii mici (s-a încheiat programul de duminică, s-a terminat cu hramul, am luat salariul), însă bucuria de a crede este inegalabilă; suntem fericiți când căutăm fericirea, întrucât nu o vom avea niciodată total” hic et nunc”; apoi, retoric, o provocare, când ați obținut cel mai mult ați fost fericiți: e important să nu confundăm ținta intermediară cu cea finală; riscul de a deveni cinici întrucât toți profită de noi și să ne întrebăm ce rost mai are și să uităm de chemarea și misiunea noastră de dăruire; poate că societatea prezintă scopul vieții noastre ca acela de a obține cât mai multă plăcere, dar bucuria? Plăcerea ține mai mult de trup și trebuie să avem anumite plăceri, dar bucuria este a minții și a inimii și nu ne putem plictisi(meditația, rugăciunea, lectura unei cărți, detașarea în mijlocul naturii, pe un munte, ascultarea unei melodii speciale, discuția marcantă cu o anumită persoană); bucuria unei conștiințe curate, a descoperirii adevărului; riscul de a sacraliza cele profane și de a profana cele sacre; reflectând cu Fulton Sheen, bucuria nu ține de temporalitate, nu putem umple un gol existențial în afara lui Dumnezeu. Bucuria își are izvorul în Dumnezeu, nu în ceva pământesc, fără a disprețui cele sublunare.
Apoi, amintind de exortația apostolică a Papei Paul al VI-lea,” Gaudete in Domino”, ne-a fost prezentată bucuria ca presentiment al suflului divin, fiind creați pentru fericirea veșnică, absolută. Înțelegând că Dumnezeu este țelul absolut, nu ne vom mai simți dezamăgiți și vom evita experiența Sfântului Augustin care a confundat creaturile cu creatorul, chiar dacă și dezamăgirile sunt bune, deoarece ne indică că trebuie să ne îndreptăm spre ceva mult mai profund, spre Dumnezeu.
A treia zi a părintele Damian a punctat imediat că izvorul bucuriei noastre este Dumnezeu: bucurați-vă în Domnul, plecând de la Papa Paul al VI-lea. De asemenea, toate trebuie să fie punți spre o bucurie deplină. Și apostolul Paul le cerea galatenilor să împărtășească exigența bucuriei. Dumnezeu nu este un frigider, ceva rece, ci se bucură, știind că după fiecare zi a creației a spus că a fost bun, putem spune că s-a bucurat. În lumea de azi avem bani, comoditate, excursiile nu ne mai lipsesc, dar nu se trăiește în bucurie, ci în depresie, anxietate. Avem farmacii, clinici și spitale, dar tot mai multă depresie. Am desacralizat universul, umanitatea, viața și moartea. Dumnezeu ni se pare abstract și inutil. De ce? Am uitat să săpăm și să găsim în Domnul sursa bucuriei vieții noastre. Cu cât stăm mai mult în prezența lui Dumnezeu, cu atât ne îndepărtăm de păcat. Părintele a insistat de schimbarea paradigmei în Noul Testament: nimeni nu mai este exclus și toți sunt invitați la bucurie. Îngerul i-a spus Mariei: „Bucură-te!” Pruncul a tresăltat de bucurie în sânul Elisabetei. Isus scoate în evidență bucuria semănătorului, a celui care a regăsit oița, drahma pierdute, a tatălui fiului risipitor, a celor invitați la banchet, a celor vindecați.
În ultima zi a săpăturilor interioare, am fost încurajați cum să facem să avem mai multă bucurie: să nu fim mereu prea serioși, încrâncenați, sobri, prea preocupați cu de toate, uitând de ce este esențial, să fim mai senini. Părintele Damian a făcut deosebirea între urmare și urmărire. Mulți îl urmăreau pe Isus, dar puțini îl urmau. Am fost îndemnați să-i încredințăm de la început Domnului o problemă, o situație la care nu întrezărim rezolvare, ca el să ne lumineze. Să nu ne agităm noi să căutăm o rezolvare și după ce vedem că nu reușim nimic, să-i cerem Domnului ajutor. Domnul nu este un energizant pe care îl folosesc când nu mai pot. Revenind la ideea bucuriei, îndrumătorul spiritual ne-a spus că bucuria lui Isus era dată de faptul că se știa iubit de Tatăl. Această bucurie trebuie să o simțim și noi încă de pe acum, o pregustare a bucurie depline ce ne așteaptă. Să ne bucurăm de fiecare zi, să nu așteptăm să treacă ziua de azi pentru a mă bucura. La ultima meditație am fost exortați să înțelegem că bucuria despre care ne-a vorbit este în vederea umanității, să ajungem să fim oameni și astfel ne vom bucura de preoția noastră.
Pr. Romeo Neculai
Album foto
5-9 octombrie 2026: Traian: Exerciții spirituale pentru preoți, seria a VII-a
