În perioada 25-28 iulie 2022, la Centrul "Gaudium et Spes" de la Traian au avut loc exerciţii spirituale pentru fecioarele consacrate (Ordo Virginum). Meditaţiile au fost ţinute de pr. Iosif Enăşoaie. Au fost prezente surori din parohiile Diecezei de Iaşi, dar şi surori provenind din Arhidieceza de Bucureşti, precum şi din cea de Timişoara şi Cluj.
Exerciţiile spirituale au început cu o Sfântă Liturghie celebrată de pr. Felician Tiba, directorul Centrului "Gaudium et Spes", care ne-a adresat şi un cuvânt de bun venit.
A urmat apoi o meditaţie introductivă făcută de pr. Iosif Enăşoaie, în cadrul căreia ne-a vorbit despre importanţa acestor zile pentru suflet, dar şi pentru trup.
"Tăcerea însoţită de meditaţie, dar şi de odihna trupului, spunea pr. Iosif, au rolul de a ne ajuta să pătrundem mult mai uşor în profunzimea Cuvântului lui Dumnezeu, de aceea vă îndemn ca zilele acestea să vă lăsaţi pătrunse de El, de Duhul său, de tăcerea sa. Să faceţi din capelă locul privilegiat al acestor zile, iar din Isus Euharisticul însoţitorul şi prietenul vostru".
Au fost zile pline de har şi de prezenţă a lui Dumnezeu. Părintele Iosif ne-a introdus cu multă răbdare în profunzimile Cuvântului lui Dumnezeu, pe care ni l-a împărtăşit din plin, atât în cadrul celor două meditaţii zilnice, cât şi în cadrul Sfintei Liturghii. Adoraţia, unde am avut posibilitatea să-l contemplăm şi să-l rugăm pe Isus, Mirele nostru, a completat tabloul odihnitor al fiecărei zile de exerciţii spirituale.
O sinceră mulţumire părintelui Iosif Enăşoaie pentru disponibilitate, surorilor care, deşi multe înaintate în vârstă şi cu probleme de sănătate, au decis să participe, dar şi echipei de la Centrul "Gaudium et Spes", pentru disponibilitatea şi generozitatea demonstrate pe parcursul acestei perioade.
Isus, Mirele fecioarelor, să binecuvânteze efortul tuturor!
Sr. Maria Porundi
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 25-28 iulie: Traian: Exerciţii spirituale pentru Ordo Virginum la Centrul "Gaudium et Spes"
