În perioada 7-12 august 2022, la Centrul "Gaudium et Spes" din Traian (NT) a avut loc a doua serie de exerciţii spirituale pentru persoane consacrate, ţinute de către pr. Felician Tiba, coordonator al pastoraţiei familiei în Dieceza de Iaşi.

Temele alese au avut ca scop o repornire "de la început", de la acel moment în care fiecare dintre noi, luminate de exemplul unei alte surori sau poate de un preot, am decis să-l urmăm pe Isus pe drumul vieţii consacrate.

După ce ni s-a vorbit despre Maria, Mama lui Isus, ca model de viaţă consacrată, am fost puse şi în faţa altor modele, precum Marta, Maria şi Lazăr, fraţii la care Isus le-a oferit nu doar prietenia, ci şi o misiune specială, aceea de modele pentru ceea ce înseamnă "a-l primi pe Isus" în casa şi în viaţa proprie.

Ne-a fost amintit apoi că trebuie să slujim cu iubire şi cu bucurie, că nu trebuie să ne temem să iubim şi mai ales că fiecare dintre noi are misiunea de a fi "vocaţională".

"După noi, spunea părintele Felician, nu trebuie să tragem cortina, ca şi cum spectacolul s-a terminat, din contra, fiecare are misiunea de a propune carisma prin viaţa proprie, prin entuziasmul şi bucuria care trebuie să ne caracterizeze".

La capătul celor patru zile de interiorizare, rugăciune şi odihnă în Domnul, o sinceră mulţumire întregii echipe de la Centrul "Gaudium et Spes" din Traian, pentru dăruire, ingeniozitate şi disponibilitate.

Dumnezeu să ducă mai departe lucrarea sa bună pe care a început-o în noi!

Sr. Claudia

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 7-12 august: Traian: A doua serie de exerciţii spirituale pentru persoane consacrate