Traian: Exerciţii spirituale pentru fecioarele consacrate

În perioada 17-20 iulie 2023, la Centrul "Gaudium et Spes" din Traian (NT) au avut loc exerciţii spirituale pentru fecioarele consacrate din Ordo virginum, coordonate de către pr. Iosif Enăşoae.

"Pentru tine mă păstrez curată şi ţie îţi ies în întâmpinare cu candela aprinsă, o, Mirele meu" (Antifon la Comunul fecioarelor).

În meditaţiile propuse, pr. Iosif ne-a oferit îndemnuri valoroase pentru viaţa spirituală cotidiană, chemându-ne la o cât mai adâncă cunoaştere şi responsabilitate a chemării noastre, de a-l urma pe Cristos în sfinţenia vieţii. În ceea ce priveşte această chemare, putem spune că este un privilegiu. Răspunsul unei tinere de a-şi păstra inima curată şi neîmpărţită şi de a intra în ceata fecioarelor înţelepte care veghează cu candela mereu aprinsă, aşteptându-l pe Mirele Cristos, este un mare har. Însă, perseverenţa şi fidelitatea în urmarea sa, sfinţindu-se prin castitate şi dând o adevărată mărturie de mirese ale lui Cristos, până la sfârşit, prin aceasta susţinând Biserica, acesta este adevăratul miracol al lui Dumnezeu.

A fi fecioară consacrată este o chemare plină de mister şi simbol. Fiecare fecioară consacrată este un simbol al Bisericii-Mireasă, care trebuie să rămână neprihănită pentru Mirele ei. Prin consacrarea lor pe viaţă, acestea devin mirese ale lui Cristos, prin ritul nupţial. Ele sunt chemate ca, urmând-o şi imitând-o pe prima şi cea mai sfântă fecioară consacrată lui Dumnezeu, Sfânta Fecioară Maria, să-şi împlinească cât mai desăvârşit vocaţia de mireasă, soră şi mamă, în sens spiritual.

Această formă de viaţă este cea mai veche în Biserică, având rădăcinile şi originea în vremea apostolilor.

Apostolul Paul s-a adresat primelor fecioare consacrate, spunându-le: "Fecioara se îngrijeşte de cele ale Domnului, ca să fie sfântă în trup şi în duh" (1 Cor 7, 34).

Ulterior în primele secole ale creştinismului, diverşi Sfinţi Părinţi ai Bisericii au vorbit şi scris în mod magistral despre sublimitatea acestei chemări.

Sfânta Marcelina a fost prima fecioară consacrată recunoscută în mod oficial de către Biserică. Datorită exemplului ei de viaţă, Sfântul Ambroziu, fratele ei, rămâne impresionat şi scrie o operă, în mai multe volume, despre fecioria consacrată. Predicile sale pe acest subiect umpleau catedrala din Milano, care înflăcărau atât de mult tinerele, încât numărul celor care lăsau totul pentru a se consacra lui Cristos, creştea "îngrijorător", mai ales pentru familiile nobililor, care nu-şi mai puteau căsători fiicele. În disperare, părinţii le interziceau să mai meargă la biserica unde predica Sfântul Ambroziu.

I-a urmat apoi Sfânta Macrina, fecioară şi eremită, sora Sfântului Vasile cel Mare.

Nu putem uita de lista fecioarelor martire din canonul roman, care au uimit şi uimesc Biserica prin fidelitatea lor faţă de Cristos, până la vărsarea sângelui, refuzând orice căsătorie, decât cea cu Mirele Cristos. Nici exemplul atâtor fecioare consacrate din istoria creştinismului nu poate fi trecut cu vederea.

Ordo virgnum a luat naştere din sângele vărsat de acestea şi din rugăciunile şi sfinţenia vieţii atâtor fecioare sfinte.

Cuvintele Sfântului Ciprian rămân pentru fiecare fecioară consacrată de căpătâi: "Ne adresăm acum fecioarelor şi o facem cu o grijă atât de mare, cu cât mai mare este demnitatea lor. Ele sunt floarea răsărită în grădina Bisericii, sunt podoaba şi ornamentul Duhului Sfânt, bucuria vieţii, capodopera desăvârşită şi nepătată, vrednică de laudă şi de cinste, imaginea lui Dumnezeu care reflectă sfinţenia lui, partea cea mai aleasă a turmei Domnului. Păstraţi, fecioarelor, păstraţi ceea ce aţi început să fiţi! Păstraţi ceea ce veţi fi!"

La Traian am avut bucuria de a le sărbători şi pe cele câteva surori care anul acesta au împlinit 25 de ani de consacrare. În cadrul Sfintei Liturghii, celebrată de către pr. Iosif Enăşoae, surorile sărbătorite, alături de celelalte, i-au mulţumit lui Dumnezeu pentru darul de a-l putea sluji într-o astfel de stare de viaţă.

Sr. Josefa Maria, OV

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 17-20 iulie: Traian: Exerciţii spirituale pentru fecioarele consacrate