Torino: Lăsat de sec în sânul comunităţii catolice româneşti

Duminică, 11 februarie 2024, comunitatea românilor catolici din Torino, împreună cu părintele paroh Iulian Herciu, a avut marea bucurie de a găzdui membri ai comunităţilor similare din Parma şi Cremona, însoţite de către părintele capelan Ionuţ-Gabriel Giurgică, pentru o zi comunitară "împreună".

Sărbătoarea Sfintei Fecioare Maria de la Lourdes a adunat sub mantia ocrotitoare a Mamei cereşti reprezentanţi ai comunităţilor catolice româneşti din nordul Italiei: Parma, Cremona şi Torino, doritori de a petrece o zi "împreună", în unitate şi armonie.

Celebrarea solemnă a Sfintei Liturghii de la ora 11.00 la Biserica "Madonna del Carmine" a fost însoţită de corul comunităţii, condus cu această ocazie de către părintele diacon Octavian Matei, cântecele propuse fiind interpretate la înălţimea evenimentului. Este într-adevăr dificil a reproduce în cuvinte ceea ce doar muzica poate să trezească în sufletele celor care participă la celebrările liturgice, după cum se aminteşte şi în constituţia Sacrosanctum Concilium în legătură cu "Muzica sacră şi liturgia": "Tradiţia muzicală a Bisericii universale constituie o comoară de o valoare inestimabilă şi ea are întâietate asupra altor expresii ale artei mai ales pentru faptul că, unit cu cuvintele, cântul sacru constituie o parte necesară şi integrantă a liturgiei solemne. [...]. De aceea muzica sacră va fi cu atât mai sfântă cu cât va fi mai strâns legată de acţiunea liturgică, fie exprimând mai plăcut rugăciunea sau favorizând unitatea, fie contribuind la o mai mare solemnitate a riturilor sacre" (SC 112).

Predica părintelui Ionuţ-Gabriel Giurgică ne-a făcut parcă să ne reîntoarcem, un pic nostalgici, la perioada în care ne-a păstorit, proiectaţi totuşi într-un prezent şi un viitor în care cuvântul cheie să fie "Vreau" după exemplul bunului păstor: pentru că Dumnezeu ne cheamă, dar noi trebuie să "vrem" să fim dispuşi în a asculta şi a răspunde chemării sale, dispuşi în a ne vindeca de bolile egoismului şi individualismului, dispuşi în a crea momente şi spaţii de comunitate şi comuniune, dispuşi în a accepta "căile Domnului" aşa cum ne învaţă Sfintele Scripturi, după exemplul lui Moise şi al lui Ilie.

Un alt moment important al Sfintei Liturghii a fost prezentarea darurilor pentru Ofertoriu, moment de împărtăşire a bunurilor pământeşti.

După Sfânta Liturghie, ne-am strâns ca o mare familie la oratoriul Parohiei "Sfânta Maria Goretti", unde voluntari ai comunităţii din Torino, sub îndrumarea părintelui paroh Iulian Herciu, au pregătit o agapă frăţească demnă de laudă: aperitivele, 2500 de sarmale, 350 de pulpe, 500 de plăcinte "Poale-n brâu" au săturat în jurul a 330 de persoane prezente la această sărbătoare. Invitaţii de onoare: Ansamblul Folcloric "Carpatica" din Torino şi formaţia Benchea Band au reuşit de-asemenea, prin cântecele şi muzica interpretate, să ne aducă bucuria dansurilor tradiţionale şi să aline astfel puţin din dorul de acasă.

Am putea afirma că numitorul comun al acestei zile deosebite a fost dialogul, un dialog înţeles nu doar ca o simplă conversaţie sau schimb de opinii, de impresii, ci un dialog după cum ne învaţă Papa Francisc în enciclica Fratelli tutti (198): "A ne apropia, a ne exprima, a ne asculta, a ne privi, a ne cunoaşte, a încerca să ne înţelegem, a căuta puncte de contact, toate acestea se rezumă în verbul «a dialoga». Pentru a ne întâlni şi a ne ajuta trebuie să dialogăm. Nu este nevoie să spunem la ce foloseşte dialogul. Îmi este suficient să mă gândesc ce ar fi lumea fără dialogul răbdător al atâtor persoane generoase care au ţinut unite familii şi comunităţi. Dialogul perseverent şi curajos nu este o ştire cum sunt ciocnirile şi conflictele, dar ajută discret lumea să trăiască mai bine, mult mai mult decât putem să ne dăm seama."

Tatiana Ghiurca

*

Cuvânt de bun-venit, 11 februarie (Tatiana Ghiurca)

Preacucernice părinte Gabriel, dragi conaţionali, surori şi fraţi de la Parma şi Cremona, comunitatea românească din Torino, împreună cu Preacucernicul părinte paroh Iulian, vă urează un călduros Bine aţi venit în mijlocul nostru!

Astăzi, în sărbătoarea Sfintei Fecioare Maria de la Lourdes, ne regăsim împreună, fraţi şi surori, sub mantia ocrotitoare a Mamei noastre cereşti. O Mamă pe care am învăţat să o iubim încă de mici copii, o Mamă către care părinţii şi bunicii noştri ne-au condus primii paşi, o Mamă la picioarele căreia alergăm cu toţii în momentele dificile ale vieţii noastre, o Mamă care astăzi se bucură să îşi vadă fiii reuniţi, în armonie şi unitate, o Mamă care ne-a dăruit, prin marea-i bunătate, păstori pentru comunităţile noastre, păstori care cu drag, cu angajament şi dăruire, ne ajută să nu ne uităm rădăcinile, ne ajută să nu uităm de unde am plecat, ne ajută să nu uităm să vorbim în dulcea noastră limbă românească.

Parma, Cremona, Torino... am ales să ne stabilim departe de ţară, fiecare din motive bine ştiute. Am ales să ne lipsim de căldura părintească, de seva dătătoare de viaţă, încercând totuşi să creăm reţele de prietenie, de socializare, de ajutor reciproc, de sprijin, găsind de multe ori suport chiar în interiorul Bisericii pe care o frecventăm şi unde paşii ne conduc, dacă nu în fiecare zi, măcar în fiecare duminică sau la sărbătorile importante. Căci, aşa cum spunea un al nostru scriitor contemporan, Cezar Petrescu: "Viaţa poate fi trăită oriunde. Decorul nu are nici o importanţă, esenţială este intensitatea." Eu aş adăuga: esenţială este intensitatea iubirii cu care răspundem chemării de a fi fii, de a fi fraţi, indiferent de locul unde trăim, muncim, ne distrăm sau ne rugăm.

Ne bucurăm să vă avem în mijlocul nostru şi sperăm să reuşim să "vă întoarcem" măcar un pic din ospitalitatea de care aţi dat dovadă când ne-aţi primit cu braţele deschise la Cremona.

Încă o dată, Bine aţi venit!

*

Gând din partea comunităţilor din Parma şi Cremona (Monica Petrina)

Toate momentele din cadrul Sfintei Liturghii au fost cu adevărat sfinte şi trăite în emoţie puternică de fiecare dintre noi. Cântecele maiestuoase care au animat celebrarea solemnă au fost rugăciune balsam pentru sufletele noastre, care s-au încărcat de lumina vie a credinţei, de energie şi voie bună.

Ne-am simţit ca făcând parte dintr-o familie mai mare, unită cu acelaşi obiectiv: trăirea cuvântului lui Dumnezeu în lăcaşul său sfânt, în biserică, şi mai apoi în sărbătoare, ca la "nunta din Cana Galileii" la ospăţul organizat cu măiestrie de fraţii noştri din comunitatea catolicilor români de la Torino în ocazia Lăsatului de Sec.

De la cel mai mic până la cel mai mare din comunităţile noastre (Cremona şi Parma), împreună cu părintele nostru Ionuţ-Gabriel Giurgică, ne-am simţit extraordinar de bine în mijlocul vostru, ne-am simţit oaspeţi de onoare si importanţi, de la începutul până la sfârşitul zilei, când aproape nimeni nu mai voia să plece acasă.

Toate au fost din belşug, mâncărurile alese, mai ales sărmăluţele savuroase "ca la mama acasă", băuturile tipice româneşti, locaţia care s-a distins prin înzestrarea cu decoruri populare româneşti, de asemenea spectacolul organizat de Ansamblul "Carpatica" din Torino, şi mai ales formaţia "Benchea Band", care prin muzica lor au întreţinut pe ringul de dans toate persoanele prezente la această sărbătoare, care au dansat şi s-au distrat la maxim. S-au desfăşurat datini, tradiţii şi dansuri populare româneşti într-un context impecabil şi bine organizat.

Am cunoscut mai bine comunitatea catolicilor de la Torino cu care am împărtăşit această zi de sărbătoare, oameni de o valoare inestimabilă, care au demonstrat că "omul sfinţeşte locul", chiar fiind departe de meleagurile noastre româneşti, ne-am simţit fără niciun dubiu exact "acasă" în familie.

Felicitări comunităţii catolice din Torino, părintelui paroh Iulian Herciu şi tuturor acelora care au colaborat şi au făcut posibilă această zi de sărbătoare.

Vă mulţumim din inimă pentru deschiderea dumneavoastră şi vă suntem profund recunoscători.

Să ne ajute bunul Dumnezeu pe fiecare dintre noi, să ne întărească cu darurile Duhului Sfânt ca să putem trăi un post pascal rodnic şi binecuvântat.

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 11 februarie: Torino: Lăsat de sec în sânul comunităţii catolice româneşti. Foto: Mihai Bursuc