Italia: Comuniune, credinţă şi bucurie frăţească între comunităţile romano-catolice române din Padova şi Torino

Ce mare har şi ce binecuvântare este atunci când fraţii se adună împreună în numele Domnului! Oriunde inimile se unesc în rugăciune, iubirea lui Dumnezeu nu mai cunoaşte graniţe, iar bucuria credinţei devine limbajul comun care ne apropie, dincolo de distanţe, oraşe şi ţări. Comunitatea romano-catolică română din Padova a trăit această bucurie sfântă duminică, 9 noiembrie 2025, când două comunităţi - Padova şi Torino - despărţite de kilometri, dar unite prin aceeaşi credinţă, aceeaşi limbă şi aceeaşi inimă românească, s-au întâlnit pentru a celebra Sfânta Liturghie şi pentru a împărtăşi momente de comuniune frăţească.

Fraţii noştri din Torino au fost oaspeţi de seamă, aducând cu ei căldura şi frumuseţea unei Biserici vii, care respiră prin credinţa poporului român din diaspora. Această întâlnire a fost o adevărată sărbătoare a unităţii în Cristos, o mărturie a faptului că Biserica, indiferent de distanţă, rămâne locul în care sufletele se hrănesc cu cuvântul şi sacramentele Domnului.

Oaspeţii din Torino au fost însoţiţi de părintele paroh Iulian Herciu şi părintele diacon Daniel Mîrţ, care slujesc cu dăruire comunitatea romano-catolică română din oraşul lor.

La începutul Sfintei Liturghii, părintele Marian Cazacu, păstorul comunităţii din Padova, a adresat un cuvânt de bun-venit şi binecuvântare:

"Vă spunem tuturor, din toată inima: bine aţi venit în familia noastră română din Padova! Bine aţi venit, fraţi şi surori din Torino! Bine aţi venit, părinţi şi slujitori ai Domnului! Fie ca bucuria acestei zile să ne întărească în credinţă şi să ne apropie mai mult unii de alţii."

Celebrantul principal al Sfintei Liturghii a fost părintele Anton Roca, care slujeşte la Bazilica "Sfântul Anton de Padova".

Sfânta Liturghie a fost înfrumuseţată de corul comunităţii, "Maicii Unităţii", ale cărui voci armonioase au transformat rugăciunea într-un adevărat imn de laudă către Dumnezeu. Vocile unite într-o singură inimă au făcut ca biserica să răsune de bucurie şi recunoştinţă.

În cuvântul de învăţătură, părintele Iulian Herciu a meditat asupra sărbătorii dedicării Bazilicii "Sfântul Ioan din Lateran", catedrala papei şi mama tuturor bisericilor creştine. Părintele a amintit că fiecare dintre noi este o "biserică vie" a lui Dumnezeu şi a subliniat că apartenenţa la Trupul Mistic al lui Cristos presupune comuniune, iubire şi slujire frăţească în viaţa de zi cu zi.

"Comunitatea creştină nu este doar un loc," spunea părintele, "ci o familie spirituală în care fiecare este chemat să aducă lumina şi pacea lui Cristos."

La finalul Sfintei Liturghii, părintele Marian a mulţumit Domnului pentru această zi binecuvântată şi a adresat un cuvânt de recunoştinţă şi binecuvântare:

"Mulţumim comunităţii din Torino pentru că aţi ales să fiţi astăzi alături de noi. Ne bucurăm că v-aţi unit rugăciunea cu a noastră şi vă aşteptăm oricând cu mare drag. Ori de câte ori veţi ajunge în Padova, să ştiţi că aici veţi găsi mereu o uşă deschisă şi o comunitate care vă primeşte cu dragoste şi căldură."

Părintele Marian Cazacu a mulţumit şi comunităţii din Padova pentru credinţa şi dăruirea lor constantă:

"Vă mulţumesc pentru slujirea tăcută, pentru inima voastră deschisă, pentru modul în care păstraţi vie flacăra acestei comunităţi. Fiecare gest de iubire, fiecare zâmbet, fiecare rugăciune face ca Biserica să fie vie."

După celebrare, cei prezenţi au fost invitaţi la un moment de fraternitate, la masa pregătită cu dragoste de voluntarii comunităţii. Bucatele româneşti, zâmbetele şi conversaţiile au întregit tabloul unei zile pline de har şi comuniune. A fost o imagine vie a ceea ce înseamnă Biserica: o familie care se roagă, lucrează şi se bucură împreună.

În cuvintele de încheiere, părintele Marian Cazacu a rostit un gând care a rămas în inimile tuturor:

"Un păstor fără turmă nu-şi poate trăi chemarea, iar o comunitate fără păstor îşi pierde direcţia. Împreună formăm Trupul viu al lui Cristos, în care fiecare este un dar pentru celălalt."

Această zi a fost o mărturie a harului lui Dumnezeu care se revarsă prin rugăciune, cânt şi comuniune. Două comunităţi, un singur Trup al lui Cristos. Două oraşe, o singură inimă care bate în ritmul credinţei.

Ne rugăm ca Domnul să binecuvânteze aceste legături frăţeşti dintre comunităţile romano-catolice române din Padova, Torino şi din toată Italia, să le întărească în credinţă, speranţă şi iubire, iar Sfântul Anton de Padova să mijlocească pentru toţi românii din Italia, ca, departe de casă, să fim mereu aproape unii de alţii şi uniţi în Cristos, izvorul vieţii şi al păcii.

Amin.

Comunitatea romano-catolică română din Padova

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 9 noiembrie: Italia: Comuniune, credinţă şi bucurie frăţească între comunităţile romano-catolice române din Padova şi Torino