În perioada 3-6 iunie 2021, în Parohia Târgu Trotuş, la propunerea preoţilor din parohie, ca pregătire pentru hramul comunităţii, au avut loc misiuni populare, zile dedicate Euharistiei, familiei, Sfântului Iosif, speranţei creştine şi documentului Amoris laetitia, zile coordonate de către pr. Felician Tiba, directorul Oficiului pentru Pastoraţia Familiei.
Momentul sărbătoresc pentru parohia noastră a debutat joi dimineaţa, 3 iunie, la Liturghia de la ora 9.00, cu tema: "Familia în planul lui Dumnezeu". Avea să fie prima dintre cele şase teme propuse, două în aceeaşi zi şi câte una până duminică, teme care au vizat pe rând relaţia familiei cu Dumnezeu, cu Euharistia şi cu ea însăşi.
În toate aceste zile, părintele ne-a vorbit deschis despre planul pe care Dumnezeu l-a avut cu familia încă de la începutul creaţiei, despre dificultăţile apărute între bărbat şi femeie, dar şi în întreaga creaţiei, din cauza păcatului strămoşesc, despre "comoara" care este familia în general şi despre rolul ei de neegalat şi de neînlocuit în creaţie.
Pe parcurs au avut loc şi întâlniri speciale: cu tinerii, dar şi cu o mare parte a credincioşilor din cele două filiale, Glodosu şi Caraclău.
Temele propuse s-au încheiat odată cu celebrarea hramului din ziua de duminică, "Trupul şi Sângele Domnului", la care au participat preoţi din sat, preoţi franciscani oaspeţi şi preoţii din împrejurimi.
"Binecuvântarea lui Dumnezeu - spunea părintele Felician - vine acolo unde omul este deschis să o primească. Nu ajunge iubirea plină de tandreţe de dinainte de căsătorie pentru ca soţii să fie fericiţi, ci, urmând Amoris laetitia, mai ales capitolul IX, soţii sunt invitaţi să continue să progreseze în apropierea lor reciprocă, tocmai pentru a-şi da spaţiul necesar reciproc. Nu vă temeţi să iubiţi, pentru că a iubi înseamnă a-l da celuilalt pe Dumnezeu!", ne-a încurajat părintele, citând foarte des din documentele Magisteriului Bisericii.
La capătul acestei frumoase experienţe, comunitatea din Târgu Trotuş şi din cele două filiale, familiile participante, au înţeles că depinde doar de noi "să ne fie bine".
Mulţumim preoţilor din parohie care au avut ideea de a propune aceste zile, mulţumim pentru momentele profunde de adoraţie din seara premergătoare hramului, mulţumiri şi părintelui Felician pentru simplitatea prezentării şi mulţumiri episcopului care încurajează astfel de zile.
Loredana Tomaş
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 3-6 iunie: Târgu Trotuş: Zile de misiuni, zile dedicate familiei şi Euharistiei
