Excelenţa sa Jean-Claude Périsset, nunţiu apostolic în România şi Republica Moldova, împreună cu Preasfinţitul Petru Gherghel, episcop de Iaşi, Preasfinţitul Aurel Percă, episcop auxiliar de Iaşi, şi Preasfinţitul Cornel Damian, episcop auxiliar de Bucureşti, care a ţinut şi omilia, au sfinţit, în ziua de duminică, 6 august 2006, biserica nouă din Târgu Ocna, au consacrat altarul acesteia şi au inaugurat hramul "Schimbarea la faţă a lui Isus".
Prezent la această celebrare, părintele Alois Bulai a trimis câteva impresii, într-un stil personal.
* * *
Duminică, 6 august 2006, sărbătoarea "Schimbării la faţă a Domnului nostru Isus Cristos". Părintele Valeriu Mărtişcă a aşteptat venirea episcopilor.
Sunt 14 ani de când a fost trimis în această comunitate declarată parohie cu doar câţiva ani înainte, pe timpul răposatului părinte Anton Gal. După un scurt interimat acoperit de părintele Inocenţiu Arcana, i s-a încredinţat lui misiunea de configurare a conştiinţei credincioşilor că formează o parohie, unitate de bază a poporului lui Dumnezeu, şi de construire a casei Domnului.
Deja de dimineaţă mulţi credincioşi erau în jurul clădirii noii biserici. Aşa cum i-am văzut în toate aceste zile de când sunt invitatul parohului. Ascultau mai întâi Cuvântul lui Dumnezeu şi cateheza. Participau cu reculegere la celebrarea tainelor sfinte. Apoi se roteau continuu cu mătura în mână, sau cu o găleată, sau cu o roabă, sau cu o cârpă. Se uitau atent. Retuşau ceva, ştergeau ceva, îndreptau ceva.
Acum erau în haine de sărbătoare. Mulţi - naşii - aveau eşarfe speciale. Mulţi - cu sau fără eşarfe - erau înşiruiţi spre scaunele de spovadă: ultima verificare internă. Se simţea parcă necesitatea de a fi în acord de nuanţă. Ea, biserica cea nouă, zveltă, luminoasă surâdea în soare. Ei, cei care-au zidit-o, senini, cu bucurie în suflet şi pe chip, cu mulţumire nedesimulată, o înconjurau din toate părţile. Pentru a o vedea, pentru a o admira, parcă pentru a o sprijini. Ei şi biserica formau un tot. Beton şi cărămizi şi sudoare înzidite cu multă jertfă şi finisate cu drag prin credinţă.
Mi s-a părut firească îngrămădirea tuturor la strigătul episcopului: "Intraţi cu credinţă prin porţile casei Domnului, veniţi în pridvoarele sale cântând!" Cuvântul Sfintei Scripturi, invocarea tuturor sfinţilor, rugăciunea de consacrare a păstorului şi ungerea cu sfânta crismă au dat împlinire şi semnificaţie întregului efort şi tuturor sacrificiilor. Aceasta este cu adevărat casa lui Dumnezeu şi poarta cerului. Cortul lui Dumnezeu în mijlocul oamenilor, templul sfânt zidit din pietre vii, aşezat pe temelia apostolilor, avându-l ca piatră unghiulară pe Cristos Isus, locul unde oamenii pot să dobândească adevărata libertate şi să fie înveşmântaţi în demnitatea de fii ai lui Dumnezeu orientaţi spre Ierusalimul cel de sus.
Altarul mustind de untdelemnul consacrării pe care Cristos se oferă Tatălui spre mântuirea oamenilor şi oamenii care se înghesuie unul împreună cu celălalt spre masa Cuvântului şi a Trupului Domnului: cu adevărat împlinire. Cu adevărat casa lui Dumnezeu şi poarta cerului. Şi poporul lui Dumnezeu în drum spre cetatea veşnică!
Pr. Alois Bulai
