În după-amiaza zilei de 15 iulie 2008 la Barangaroo, o nouă zona a portului din Sydney, Australia, s-a deschis în mod oficial Ziua Mondială a Tineretului 2008. Aici s-au adunat peste 150 de mii de tineri din toate colţurile lumii.
Crucea şi icoana Zilei Mondiale a Tineretului au fost aduse pe scenă în timp ce erau prezentate cântecele şi dansurile tradiţionale ale aborigenilor, primii locuitori ai Australiei. De fapt, înaintea tuturor celebrărilor se aduce un omagiu acestor primi locuitori. A fost intonat imnul "Receive the Power", deja devenit faimos, au fost reamintite precedentele Zile Mondiale ale Tineretului şi prezentate diferite mărturii. A urmat salutul oficial al primului ministru Kevin Rudd, în mai multe limbi.
Momentul principal al zilei a fost Liturghia de deschidere a Zilei Mondiale a Tineretului. Au fost prezenţi peste 400 de episcopi şi aproximativ 4000 de preoţi. Liturghia a fost prezidată de card. George Pell, arhiepiscop de Sydney. Acesta, la predică, i-a îndemnat pe tineri să aibă curajul de a alege: "Nu treceţi prin viaţă fără să luaţi poziţie, considerând că este mai bine să nu alegeţi, deoarece în lupta dintre bine şi rău nu se poate sta pe margine pe un câmp neutru". Cardinalul Pell a făcut profunde referiri la talentele care sunt prezente în viaţa tinerilor şi la vocaţia creştină, îndemnându-i pe tineri să se deschidă "prezenţei Duhului Sfânt pentru a-i permite Domnului să lucreze".
La încheierea celebrării card. Stanislaw Rylko, preşedintele Consiliului Pontifical pentru Laici a spus: "Sydney este în mod oficial capitala tinerilor catolici... Voi sunteţi o frumoasă primăvară în această iarna australiană".
Seara s-a încheiat cu un concert care a inclus cântece şi dansuri tradiţionale aborigine, numeroşi artişti cu stiluri diferite, dar mai ales mult entuziasm din partea tinerilor.
În zilele următoare se vor desfăşura catehezele. Grupul tinerilor din Dieceza de Iaşi, împreună cu toţi tinerii din România, sunt găzduiţi în Parohia "Our Lady of the Assumption" din Homebush, chiar lângă parcul olimpic. În această parohie PS Virgil Bercea va ţine catehezele şi va celebra sfânta Liturghie împreună cu preoţii prezenţi.
Pr. Felix Roca
