În perioada 8-11 martie 2012, în Parohia "Sfântul Arhanghel Mihail" din Stufu au avut loc misiuni populare ţinute de pr. Daniel Cimpu, paroh de Răcăciuni. Sfintele misiuni au avut ca temă "Familia şi căsătoria creştină".

Zilele pline de binecuvântare cerească ale misiunilor populare au fost şi vor rămâne pentru credincioşii parohiei noastre o posibilitate de a ieşi din letargia vieţii cotidinene, o invitaţie la a reflecta cu responsabilitate şi sinceritate la realităţile familiei de ieri, de astăzi şi de mâine, o reînnoire a vieţii spirituale a tuturor membrilor parohie şi în special a vieţii spirituale a familiilor parohiei noastre.

Misiunile populare au început cu mai bine de o lună înainte, prin grijă părintelui paroh Marian Gaşpal, care împreună cu pr. predicator Daniel Cimpu, paroh de Răcăciuni, şi ajutat de pr. confesor Valentin Aenoaiei - director la Centrul Misonar din Roman, s-a stabilit un program care a fost distribuit înainte cu o săptămână în fiecare familiei a parohiei.

Iată programul zilelor de misiuni:

Moto: "Vino: Roagă-te! Ascultă! Împacă-te cu Dumnezeu şi cu fraţii! Primeşte-l pe Isus în taină Împărtăşaniei! Mulţumeşte şi cântă! Mergi şi spune tuturor bucuria ta!"

  • Joi, 8 martie - deschiderea misiunilor: Pr. Robert Gaşpal- paroh de Podu Iloaiei

    • ora 17.30 - Calea Sfintei Cruci;

    • ora 18.00 - Sfânta Liturghie la Stufu. Tema predicii: Familia în planul lui Dumnezeu.

  • Vineri, 9 martie: Pr. paroh Marian Gaşpal

    • ora 16.30 - Calea Sfintei Cruci;

    • ora 16.30 - Sfânta Liturghie la Verşeşti;

    • seara: Pr. prof. dr. Iulian Faraoanu - ITRC

    • ora 17.30 - Calea Sfintei Cruci;

    • ora 18.00 - Sfânta Liturghie la Stufu. Tema predicii: Familia astăzi şi problemele ei.

  • Sâmbătă, 10 martie: Stufu - Pr. Augustin Benchea - decan Moineşti

    • ora 9.30 - Sfântul Rozariu;

    • ora 10.00 - Sfânta Liturghie. Tema predicii: Datoriile copiilor faţă de părinţi

    • Seara: Pr. Valentin Aenoaiei - director executiv Centrul Misionar

    • ora 17.30 - Calea Sfintei Cruci;

    • ora 18.00 - Sfânta Liturghie. Tema predicii: Datoriile părinţilor faţă de copii

  • Duminică, 11 martie - finalul misiunilor, la Stufu: Pr. decan Toma Rediu

    • ora 11.30 - Calea Sfintei Cruci

    • ora 12.00 - Sfânta Liturghie; Tema predicii Familie, devino ceea ce eşti!

    • Binecuvântarea finală.

Cu toţii ne-am simţit ca într-o familie adevărată şi de acest lucru ne-a făcut mândri părintele predicator prin cuvintele sale călduroase.

Ne-am bucurat de prezenţa mai multor preoţi prieteni care ne-au mai vizitat şi cu alte ocazii. De asemenea am fost bucuroşi să primi în comunitatea noastră, la sfintele Liturghii şi în casele noastre, oaspeţi din alte parohii din Coman, Berzunţi, Oneşti, Bacău, Miercurea Ciuc etc.

Cu siguranţă cuvintele părintelui predicator au ajuns la inimile credincioşilor noştri care îşi vor aminti cu drag de aceste momente. Un singur lucru aş mai remarca: la finalul predicilor, părintele predicator, văzând entuziasmul credincioşilor, i-a întrebat: "Pe când următoarele misiuni?" Şi răspunsul a venit prompt: "Cât mai curând posibil". Şi cu siguranţă mai aproape misiunile din Parohia Coman, vecină cu noi.

La finalul acestor misiuni părintele paroh a mulţumit părintelui predicator Daniel Cimpu pentru predicile făcute, a mulţumit celor care au fost la scaunul de spovadă - pr. Valentin Aenoaie ajutat şi de pr. Richard Toth, dar şi tuturor preoţilor care au participat la sfintele Liturghii. O mulţumire deosebită a fost adusă tuturor credincioşilor care au participat la misiuni, celor care s-au spovedit şi celor care au contribuit la organizarea cât mai frumoasă a acestor zile de har. Un gând de mulţumire a fost adus şi binefăcătorilor care au contribuit şi vor contribui la construcţia noii biserici din Stufu. Sperăm ca viitoarele misiuni să ne găsească în "casă nouă".

Sfântă Familie din Nazaret, roagă-te pentru noi!

Pr. Marian Gaşpal

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 8-11 martie: Stufu: Misiuni populare