La Borzont, în judeţul Harghita, între 2 şi 5 septembrie 2018, tinerii din Mişcarea Focolarelor din România organizează pentru tineri şi cu tinerii cu vârste cuprinse între 16 şi 30 ani o replică la întâlnirea Genfest care a avut loc la Manila, în Filippine între 6-8 iulie şi care a avut motoul "Dincolo de Graniţe".

Genfest este o întâlnire mondială organizată de Mişcarea Focolarelor pentru tinerii din întreaga lume. Având în vedere că Genfest a fost atât de departe, tinerii din Mişcarea Focolarelor din România au venit cu iniţiativa de a organiza la Borzont, Harghita, o întâlnire "ecou" a celei de la Manila, cu acelaşi motto.

Vor fi trei zile pline de activităţi, discuţii şi momente spirituale, în care vor fi aprofundate fraternitatea universală şi iubirea reciprocă, vor fi descoperite graniţele, limitele proprii, dar şi modul de depăşire a acestora - toate cu scopul de a clădi adevărata unitate. De la sesiuni de discuţii coordonate de specialişti până la jocuri, muzică şi dans, vor fi dărâmate ziduri şi vor fi construite poduri spre o lume "dincolo de graniţe". După cum este menţionat într-un film de prezentare a Genfest Manila: "Hey, sunt aici... în spatele zidului... Sunt vizibil, dar nu mă poţi vedea ... Graniţele separă, separă popoare, culturi, ţări, ducându-te la limite ... la marginea oraşului tău, de tine însuţi, al inimii tale, lăsând ca teama şi golul să te orbească. Dar... şi dacă... aş schimba perspectiva mea, alergând la risc... traversând frontiera? Îmbrăţişând diferenţele, trăind împreună, lucrând împreună, respirând împreună, construind punţi în loc să le rupem. O lume întreagă ne aşteaptă acolo afară, pentru a îmbrăţişa diferenţele, pentru a munci, a trăi, a respira împreună, pentru că doar împreună putem crea o lume mai unită! Pentru că o lume mai unită poate fi creată doar împreună! Facem alegerea noastră: «Dincolo de toate graniţele»".

Tinerii din România care au fost la Genfest Manila vor fi prezenţi la Borzont şi vor împărtăşi din experienţa lor. Deja şi-au exprimat trăirile lor într-un video din care preluăm şi noi:

Timi: "Cred că nu spun ceva nou atunci când afirm că suntem foarte diferiţi, că suntem diferiţi între noi din toate punctele de vedere. Şi acest lucru experimentăm în fiecare zi. Din această cauză avem multe conflicte. Dar nu ştiu dacă v-aţi gândit la aceasta, că aceste diferenţe care există între noi de fapt sunt un lucru foarte tare. Acest lucru am experimentat la Genfest, că putem sărbători diversitatea, să ne mirăm de diversitatea celuilalt şi să vedem frumosul în el, să ne interesăm de celălalt. Trebuia să venim aici, în Filipine, ca să experimentăm aceasta. Într-adevăr nu conta nimic: culoarea, limba, am sărbătorit unul pe celălalt aşa cum este. Era o atmosferă extraordinară cum stăteam acolo şi fluturau drapelele şi schimbau drapelele ţărilor între ele. Iubeai ţara celuilalt ca şi pe a ta. Era un lucru extraordinar. Băiatul care stătea lângă mine a întrebat: «Oare de ce nu poate să fie mereu aşa, o sărbătoare continuă în viaţă, de ce e nevoie de războaie, de rău, dacă putem alege aceasta?» Este minunat aici, în Filipine."

Diana: "Sunt una din norocoasele care a putut să vină aici şi vă mulţumim tuturor pentru tot. Simt cum am fost toţi împreună, chiar dacă nu am fost fizic toţi aici. Acum suntem în Tagaytay, la post Genfest unde am aprofundat tot ce am învăţat la Genfest Manila şi am crescut mai mult spiritual. Pentru mine Genfest Manila a fost chiar o experienţă unică. E prima oară pentru mine când particip la o întâlnire internaţională între tineri şi am simţit că lumea unită chiar este posibilă. Suntem veniţi din toate locurile lumii, din toate religiile, de peste, efectiv, toate barierele, dintre toate graniţele, însă asta nu mai contează pentru că toţi suntem oameni, toţi iubim, toţi putem să fim una. În caz că nu ştiaţi, dragi tineri, trebuie să vă reamintesc, între 3-5 septembrie vom face şi noi în România un Genfest la Borzont şi trebuie să fiţi acolo. Trebuie să ne distrăm împreună, să creştem împreună şi să învăţăm ce înseamnă Dincolo de graniţe, pentru că noi, tinerii, putem face ceva în lumea asta, noi putem să schimbăm lumea asta, fiecare dintre noi este o picătură şi vom construi oceanul împreună. Aşa că, fiţi acolo!"

Pentru cei care doresc să vină la Borzont (judeţul Harghita, lângă Gheorgheni) se poate asigura transportul de la Gheorgheni la Borzont. Întâlnirea începe duminică 2 septembrie, când se asigură cina şi se finalizează, miercuri, 5 septembrie, după prânz.

Locaţia întâlnirii este: Strada Principală, Nr. 135/A, RO-537131 Borzont, judeţul Harghita. Contribuţia pentru întreaga perioada este de 250 lei. Avansul de 50 lei se plăteşte după completarea formularului de înscriere, în contul aflat mai jos. Restul de 200 lei vor fi achitaţi în cadrul evenimentului - la recepţie. De asemenea, dacă doriţi, puteţi să faceţi plata integral în contul IBAN: RO11BTRL02101201C11706XX, nume: Domokos Ilona. Vă rugăm ca în realizarea transferului să menţionaţi scopul plăţii (Genfest România), precum şi numele şi localitatea persoanei pentru care s-a făcut plata. Înainte de plata avansului, participantul trebuie să completeze formularul de înscriere, pe care îl puteţi găsi mai jos. Ultima zi de înscriere este 20 august.

Persoanele cu vârsta sub 18 ani vor fi contactate personal după înscriere, în vederea completării şi semnării unui acord parental.

Pentru înscrieri şi mai multe informaţii:

Website: https://genfestro2018.wixsite.com/info-ro

Înregistrare: https://goo.gl/forms/tKbJpGMXJs6aMnQ63

Facebook: https://www.facebook.com/genfest.romania/

Instagram: https://www.instagram.com/genfest_romania/

Vă aşteptăm cu drag!

Tinerii din Mişcarea Focolarelor

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: Spre Genfest România! Invitaţie pentru tineri din partea tinerilor din Mişcarea Focolarelor