În anii '60, pe când Sprânceana depindea de Parohia Cotnari, credincioşii din sat conduşi de părintele paroh au turnat temelia actualei biserici. Din cauza comunismului nu au mai avut voie să construiască, dar li s-a spus că, dacă în decurs de o saptămână, cât autoritaţile de partid nu vor intra în sat, vor reuşi să ridice ceva, nu vor avea nici o problemă. Aşa a apărut o biserică cât jumătate din temelie.

Construită parţial pe temelie, dar şi direct pe pământ vechea biserică a crăpat şi a devenit un real pericol pentru credincioşii inimoşi ai localităţii.

După aproape 60 de ani de la turnarea temeliei şi după peste 10 ani de muncă sunţinută de credincioşii din sat, de episcopia noastră, dar şi de darnici binefăcători din străinătate, am ajuns la momentul împlinirii dorinţelor înaintaşilor noştri, dar şi al muncii şi rugăciunilor noastre.

Acest lucru se va întâmpla duminică, 22 iulie 2018, în cadrul sfintei Liturghii de la ora 11.00.

Vă invităm să participaţi la bucuria noastră pe toţi preoţii din dieceză, mai ales pe cei care aţi lucrat aici, fie ca păstori sau seminarişti, dar şi pe toţi credincioşii de bunăvoinţă, special pe cei din sat plecaţi în afara localităţii.

Vă aşteptăm cu dor şi drag!

Pr. paroh Robert Gaşpal