Comisia Socială a din cadrul Conferinţei Române a Superioarelor Majore (CRSM) a organizat în perioada 23-26 august 2007 un al doilea curs de formare, pentru animatorii zonali surori şi laici care lucrează în domeniul social al Bisericii, pe tema: Dreptatea socială în centrul credinţei creştine. Cursul a fost ţinut de către părintele Jean-Claude Brau din Belgia la mănăstirea carmelită din Snagov (Bucureşti). Au participat la acest curs 11 surori aparţinând diferitelor congregaţii din ţară şi două persoane laice implicate în opere de caritate.

Scopul acestor zile de formare este de a conştientiza misiunea noastră ca şi creştini în domeniul social, de a promova demnitatea oamenilor de lângă noi care se află în situaţii particulare de sărăcie şi de a confrunta experienţa trăită în realitatea de astăzi cu Sfânta Scriptură.

După un an de muncă în diferite zone ale ţării, în care aceşti animatori s-au angajat să facă cunoscută doctrina socială a Bisericii şi altor persoane implicate în social, s-a simţit nevoia de a reflecta din nou împreună asupra realităţii sociale româneşti pentru o mai bună înţelegere a sa şi pentru a căuta răspunsuri posibile şi potrivite la situaţiile de sărăcie cu care ne confruntăm. Pe acest drum, doctrina socială a Bisericii ne provoacă, ne însoţeşte, ne ajută... dar ne schimbă şi mentalitatea.

În aceste zile am fost ajutate de părintele Brau să înţelegem valoarea dreptăţii ca angajare şi trăire profundă a vieţii creştine. Semnificativ pentru această întâlnire a fost comuniunea de spirit şi dorinţa comună de a face ceva concret în spiritul dreptăţii, fiecare în propria zonă, convinse fiind de obstacolele pe care le vom întâlni. De aici s-a născut nevoia de a fi împreună cu toţi aceia care vor să-l urmeze pe Isus, de a acţiona împreună ca şi Biserică pentru îmbunătăţirea situaţiei sociale şi spirituale a oamenilor din societatea de astăzi. Ne-am dat seama că atunci când împreună dorim binele celor de lângă noi, această dorinţă începe să devină realitate.

Iniţiativele, ideile, dorinţele şi visele noastre s-au concretizat într-un plan de acţiune pe care îl vom pune în practică începând din acest an.

Lenuţa Anechitei şi sr. Elisabeta Butnaru,
animatoare zona Iaşi