Vincenţienii din Dieceza de Iaşi s-au întâlnit, în perioada 18-21 august 2022, în frumoasa staţiune Slănic Moldova, pentru a aprofunda spiritualitatea vincenţiană şi spiritul de fraternitate.

"O persoană mistică îl vede pe Dumnezeu acolo unde ceilalţi nu-l văd."

Sub îndrumarea echipei de formatori, vincenţienii au meditat împreună asupra misterului prezenţei lui Cristos în aproapele, asupra modului de a recunoaşte această prezenţă şi mijloacele de slujire. Programul a avut o parte teoretică şi una practică.

Sesiunea de formare a fost deschisă joi, 18 august, cu Sfânta Liturghie celebrată de părintele Benone Butacu, parohul comunităţii, şi a continuat cu prezentarea primei teme, "Mistica vincenţiană", ţinută de sora Magdalena Hârbu, Fiică a Carităţii. Pornind de la exemple din viaţa Sfântului Vincenţiu de Paul şi a Fericitului Frederic Ozanam, sora a subliniat faptul că devenim mistici atunci când putem percepe prezenţa ascunsă a lui Dumnezeu în aproapele, mai ales în cei săraci, dar şi în evenimentele pe care le întâlnim.

Ziua de vineri a început cu Sfânta Liturghie celebrată de pr. Maximilian Adrian Andrei, preot lazarist care activează în Grecia şi care a însoţit grupul în această perioadă de har. A urmat o nouă prezentare făcută de sora Magdalena. Cu ajutorul a două tablouri, participanţii au fost ajutaţi să înţeleagă mai bine prezenţa sacramentală şi reală a lui Cristos în cei săraci şi să facă din slujirea aproapelui un act liturgic. "Pentru Sfântul Vincenţiu de Paul, acolo unde se află un sărac, acolo se află şi Cristos. Fiecare cuvânt, fiecare gest pe care îl facem pentru săraci sunt tot atâtea cuvinte şi gesturi pe care le facem pentru Cristos." Ajutându-i pe săraci noi facem vizibilă lucrarea lui Dumnezeu în viaţa lor.

Atelierul de după-amiază a reluat această temă. Fratele Celestin Farcaş, lazarist, pornind de la cap. 25,31-40, din Evanghelia după Matei, ne-a ajutat să conştientizăm mai bine faptul că Isus se identifică cu cei nevoiaşi şi că acest fragment evanghelic este baza spiritualităţii vincenţiene.

Sâmbătă dimineaţa ne-am rugat împreună pentru săraci şi cu ajutorul sorei Magdalena am analizat mijloacele pe care ni le oferă viaţa într-o conferinţă vincenţiană pentru a deveni şi noi la rândul nostru mistici, adică sfinţi. Vizitarea săracilor la ei acasă este practica privilegiată a vincenţienilor pentru a înainta pe calea sfinţeniei aşa cum a reieşit din atelierul organizat de fratele Celestin.

Preasfinţitului Petru Sescu, episcop auxiliar de Iaşi, prin prezenţa sa în mijlocul nostru şi cuvântul său de recunoştinţă şi încurajare, ne-a asigurat că prin activitatea noastră caritativă contribuim şi noi, modest, la marea misiune a Bisericii.

Sfânta Liturghie prezidată de Preasfinţitul cu predica ţinută de părintele lazarist şi participarea domnului Gheorghe Baciu, primarul din Slănic Moldova, a încheiat sesiunea de formare. Seara a continuat cu un moment de fraternitate vincenţiană.

Mulţumim Preasfinţitului Petru Sescu, episcop auxiliar de Iaşi, pentru susţinere, părintelui Benone Butacu, parohul comunităţii din Slănic Moldova, echipei de formare, organizatorilor şi binefăcătorilor pentru sprijinul acordat.

"Obiceiurile creştinilor nu ne lasă să facem mare lucru. Credinţa este prezentă peste tot, dar lâncedă; încă mai este practicată, dar fără conştiinţă. Ar trebui să luminăm acest semiîntuneric şi să încălzim această lâncezeală. Avem mai mult de construit şi nu de convertit. Nu ducem lipsă de catolici, ducem lipsă de sfinţi", spunea Fericitul Frederic Ozanam.

Ana Doboş

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 18-21 august: Slănic Moldova: Vincenţienii împreună pe calea misticii şi a slujirii