Cea de-a XIV-a Adunare Generală a Sinodului Episcopilor, convocată de papa Francisc, cu tema "Vocaţia şi misiunea familiei în Biserică şi în lumea contemporană", a început duminică, 4 octombrie 2015, şi se va încheia în ziua de 25 octombrie.

Duminică, 4 octombrie, Sfântul Părinte a prezidat sfânta Liturghie în bazilica "Sfântul Petru" cu ocazia deschiderii Sinodului Episcopilor. Duminică, 18 octombrie, papa îi va proclama sfinţi pe părinţii sfintei Tereza a Pruncului Isus, Ludovic şi Zelia.

În aula nouă a Sinodului, luni, 6 octombrie, papa Francisc a deschis lucrările Sinodului. "Sinodul episcopilor nu este o adunare parlamentară, ci o instituţie bisericească chemată să citească realitatea cu ochii credinţei şi cu inima lui Dumnezeu", a spus papa în discursul său, îndemnându-i pe părinţii sinodali să dea spaţiu lucrării Duhului Sfânt cu curaj apostolic, umilinţă evanghelică şi rugăciune încrezătoare. "Sinodul, în schimb, este o expresie eclezială, este Biserica ce păşeşte împreună pentru a citi realitatea cu ochii credinţei şi cu inima lui Dumnezeu; este Biserica ce se întreabă cu privire la fidelitatea faţă de depozitul credinţei, care pentru ea nu reprezintă un muzeu de privit şi nici doar de salvat, ci un izvor viu din care Biserica îşi potoleşte setea, pentru a potoli setea şi a ilumina depozitul vieţii".

Cuvântul Sfântului Părinte a fost urmat de intervenţiile cardinalilor Lorenzo Baldisseri, secretar general al Sinodului Episcopilor, şi Peter Erdő, relator general. Cardinalul Lorenzo Baldisseri a reparcurs în sens cronologic drumul de pregătire a actualei adunări generale a Sinodului Episcopilor. Cardinalul Peter Erdő a sintetizat documentul de bază - "Instrumentum laboris" - în cele trei capitole majore: provocările, vocaţia şi misiunea familiei. Documentul îndeamnă la o însoţire milostivă a persoanelor care trec prin situaţii familiale dificile şi afirmă fără umbră de îndoială caracterul indisolubil al sacramentului căsătoriei. Cardinalul a făcut un apel la sprijinirea familiilor sărace şi a celor care sunt victime ale războaielor şi persecuţiilor.

Cea de-a treia congregaţie generale a adunării sinodale s-a desfăşurat marţi în prezenţa Sfântului Părinte. La început, papa Francisc a avut o scurtă intervenţie în care a amintit că actuala adunare sinodală se desfăşoară în continuitate cu adunarea extraordinară a Sinodului Episcopilor dedicată familiei în 2014 şi a făcut îndemnul de a nu se lăsa cuprinşi de confuzia unor comentarii din afara Sinodului care afirmă că unica chestiune supusă atenţiei este cea referitoare la accesul persoanelor divorţate la Euharistie. Sfântul Părinte a remarcat importanţa lucrărilor din cercurile mici, ale căror contribuţii vor fi sursă de inspiraţie pentru textul final al actualei adunări sinodale.

Intervenţiile părinţilor sinodali, oferite în prezenţa papei, au abordat chestiunile cuprinse în prima parte din "Instrumentum laboris": "Ascultarea provocărilor referitoare la familie". Participanţii la congregaţia generală au ascultat apoi mărturia a doi soţi, prezenţi la Sinodul Episcopilor în calitate de auditori. Mărturia a deschis calea pentru dezbaterea despre cea de-a doua parte a documentului de lucru - "Instrumentum laboris" - dedicată discernământului privind vocaţia familiei în Biserică şi în lumea contemporană.

Marţi după-amiază, miercuri şi joi, dezbaterile au continuat în 13 cercuri mici, formate din aproximativ 20 de participanţi, după criterii lingvistice: patru în engleză, câte trei în franceză şi italiană, două pentru spaniolă şi unul pentru limba germană. Dezbaterea generală a fost reluată vineri, 9 octombrie, şi apoi va continua sâmbătă, 10 octombrie, cu câte două congregaţii generale pe zi.

Ca pregătire spirituală pentru adunare generală a Sinodului Episcopilor, papa Francisc a participat sâmbătă seara, 3 octombrie, în Piaţa "Sfântul Petru", la o priveghere de rugăciune cu pasaje din Sfânta Scriptură, texte din catehezele papei Francisc despre familie, mărturii ale soţilor creştini şi apeluri ale asociaţiilor de familii. Papa a ţinut o meditaţie despre frumuseţea şi misiunea familiei creştine în Biserică şi în lumea contemporană. "Orice familie este o lumină, oricât ar fi de slabă, în întunericul lumii", a subliniat Sfântul Părinte. Familia este răspunsul la acele momente din diferite anotimpuri ale vieţii când lumea se întreabă dacă întunericul şi obscuritatea pot fi învinse, dacă nu ar fi mai uşor să eviţi responsabilităţile şi să renunţi la marile idealuri. Dumnezeu, în schimb, cere să ne întoarcem în lume ca să dăm mărturie pentru iubirea sa faţă de om, fără a uita că harul lui Dumnezeu nu ridică niciodată glasul.

O priveghere de rugăciune a fost şi la Iaşi, fiind organizată de Oficiul pentru Pastoraţia Familiilor.

La cea de-a XIV-a adunare generală a Sinodului Episcopilor participă, în afara auditorilor (printre care şi câteva familii) şi experţilor, 270 de părinţi sinodali. Aceştia ascultă relatările şi apoi se întâlnesc în cercuri mici. La final se va publica documentul numit "Relatio finalis".

PS Petru Gherghel, episcop de Iaşi, ales de Conferinţa Episcopilor din România, PS Mihai Cătălin Frăţilă, episcop al Eparhiei "Sfântul Vasile cel Mare" din Bucureşti, desemnat de Sinodul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, care participă la lucrările Sinodului, vor avea intervenţii în zilele următoare.

Pe Internet a fost activat un portal de informare despre sinod la adresa synod15.vatican.va, precum şi contul pe Twitter al Sălii de Presă a Sfântului Scaun, la adresa @HolySeePress, de unde sunt lansate în spaţiul digital ştiri, interviuri şi alte materiale informative despre actualul Sinod, în limbile italiană, engleză şi spaniolă, folosind hashtag-ul #Synod15.

(Sinteză după Radio Vatican)

Pr. Cornel Cadar