10 ani de prezenţă la Sibiu au sărbătorit Surorile Imaculatei din Genova, în ziua de 25 decembrie 2006.
Mulţumim bunului Dumnezeu pentru tot binele revărsat asupra noastră până acum şi îi cerem ajutorul şi pentru viitor.
Mulţumim Monseniorului Lucian Mureşan, arhiepiscop mitropolit, pentru că ne-a primit în dieceza păstorită de el.
Mulţumim tuturor celor care de-a lungul celor 10 ani ne-au oferit sprijinul moral şi material.
Noi, Surorile Imaculatei în Italia, suntem prezente în Italia din 1876, an al fondării Institutului; mai suntem prezente în Argentina din 1914; în Canada din 1951, în Chile din 1954, în România din 1996, în Etiopia din 2005.
Institutul nostru s-a născut la Genova, în 15 octombrie 1876.
Fondatorul nostru este părintele Agostino Roscelli pe care Biserica l-a proclamat sfânt în 10 mai 2001.
Un preot simplu, umil, căruia îi plăcea să-şi spună "săracul preot", dar plin de Dumnezeu. El a fost omul lui Dumnezeu, a ştiut să intuiască planurile Domnului asupra sa şi să se adapteze deplin directivelor divine.
Don Agostino Roscelli a fost "sarea pământului", deoarece cu disponibilitatea şi fidelitatea faţă de ministerul sacerdotal, mai ales acela al confesiunii, a condus atâtea suflete spre mântuire. Şi tot prin intermediul confesiunii şi-a dat seama de marele pericol moral în care se găseau atâtea tinere şi ajutat de câteva tinere pioase şi generoase care mai apoi au devenit primele Surori ale Imaculatei, a dorit să-şi sporească implicarea apostolică.
Activităţile lui au fost numeroase, atente la semnele timpului şi îndreptate mai ale către cei marginalizaţi: orfani, deţinuţi, mame având copii în afara căsătoriei, copii abandonaţi, tinere în căutarea unui loc de munca, desfăşurând activităţi de cateheză şi evanghelizare.
Noi, Surorile Imaculatei, păstrăm vie moştenirea fondatorului nostru şi ne desfăşurăm activitatea apostolică în domeniul şcolii, ne dedicăm catehezei, pastoraţiei parohiale, bolnavilor, persoanelor în vârstă, orfanilor şi suntem atente şi sensibile la semnele timpului, la condiţiile momentului.
Stilul nostru de viaţă este simplu şi umil, senin şi cordial. Ne caracterizează dragostea vie faţă de Isus, devoţiunea faţă de Fecioara Preacurată, sub a cărei protecţie ne-a pus fondatorul nostru, şi caritatea sinceră.
Ne dorim ca multe tinere să răspundă generos invitaţiei Domnului, dăruindu-se cu totul dragostei lui şi dragostei faţă de fraţi.
Facem cunoscut tinerelor care doresc să cunoască mai bine carisma institutului nostru, şi care doresc să facă experienţa de viaţă consacrată sau doresc să verifice propria vocaţie, pot să meargă la Genova, la institutul nostru, pentru experienţă.
În Sibiu, surorile pot fi contactate la adresa: Surorile Imaculatei, strada Lebedei, nr. 14, Sibiu, tel./fax: 0269/237484, e-mail: [email protected]
Surorile Imaculatei: Sr. Annalena, Sr. Maria, Sr. Natalia
* * *
10 ani de misiune a Surorilor Imaculatei din Genova la Sibiu
La 25 decembrie 2006 s-au împlinit 10 ani de când Surorile Imaculatei din Genova şi-au început misiunea în cadrul comunităţii Bisericii Greco-Catolice din Sibiu, sub înalta păstorire a Arhidiecezei Majore de Blaj.
Însuşirea definitorie a acestui ordin călugăresc fiind asistarea şi educarea copiilor - animate de acest nobil şi sfânt ideal - maicile reuşesc să construiască în Sibiu o impresionantă grădiniţă în care îşi exercită cu succes carisma, transformând mentalităţi şi medii sociale care pun adesea sub semnul întrebării valorile pe care omul le moşteneşte.
Prin viaţa şi misiunea lor, ele ne-au arătat şi ne dovedesc în continuare că acest lucru depinde de modul în care înţelegem "noutatea" tainei divine, deopotrivă clerici şi credincioşi. Ea nu este o intervenţie miraculoasă, venită de undeva din exterior, nici o căutare de tărâmuri exotice abandonând pentru el totul.
De obicei noutatea vine din interior, este cea care porneşte din inimă şi se extinde în acţiunile şi întâlnirile cotidiene.
Astfel spus, după modelul surorilor, înţelegem că rostul creştinului contemporan este tocmai acela de a nu-l abstractiza pe Dumnezeu, arătând prin cuvânt şi faptă că Dumnezeu nu trebuie căutat în umbre şi visuri, în spatele unui albastru ceresc, ci în miezul acţiunilor noastre; este acela de a adapta voinţa umană la cea divină, respectând manifestarea liberă a omului, în măsura în care aceasta păstrează comuniunea cu adevărurile de credinţă, lăsându-se asimilată lor.
Deruta, încercările şi greutăţile întâmpinate în misiunea lor de până acum şi care au fost depăşite în spirit de credinţă de către Surorile Imaculatei din Sibiu conturează profilul spiritual al lor aşa după cum ne învaţă sfântul Ioan Gură de Aur: "A fi călugăr înseamnă a şti să faci cunoscută bunătatea şi dragostea lui Dumnezeu pentru omenire!"
Pr. Călin Achim