Scrisoare pastorală
Zile de exerciţii spirituale, zile de har
"Veniţi, voi singuri, la o parte, într-un loc ferit şi odihniţi-vă puţin" (Mc 6,31)
Anul 2014 ne-a adus una dintre cele mai mari bucurii sufleteşti: declararea de fericit a episcopului Anton Durcovici, martor curajos şi apostol neînfricat al lui Cristos.
Imaginea lui ne însoţeşte şi ne provoacă în drumul nostru de credinţă. Exemplul lui este o chemare pentru toţi fiii Bisericii noastre, dar mai ales, pentru cei chemaţi să fie maeştri în viaţa spirituală, profesori, educatori, şi, desigur, păstori de suflete.
Pe tot parcursul anului, pe care încă îl trăim, am avut bucuria de a-l întâlni, de a-i cunoaşte viaţa şi de a accepta invitaţia pe care continuă să ne-o facă pe urmele lui Cristos şi sub ocrotirea Maicii sfinte.
Chemaţi, în programul nostru spiritual, să trăim anul acesta popasul exerciţiilor spirituale cu privire la angajarea şi răspunsul nostru la alegerea şi menirea noastră de păstori şi formatori de conştiinţe, simţim în suflet invitaţia lui Isus, adresată direct ucenicilor, obosiţi şi ei în munca lor apostolică prin care ne invită la o retragere într-un loc ferit de toate grijile zilnice, pentru a ne odihni puţin şi pentru a avea posibilitatea unor reflecţii sufleteşti şi a unor momente de rugăciune, adică a unui dialog cu Isus, preotul veşnic, care şi-a îndreptat privirea spre noi şi ne-a ales să-i fim colaboratori şi prieteni în câmpul vast al evanghelizării, ca să aducem roade de mântuire.
Exerciţiile spirituale, propuse an de an şi în chip deosebit anul acesta, reprezintă un răspuns al nostru la invitaţia lui Isus, prietenul nostru, şi o încercare de a ne apropia mai mult de el, după exemplul şi modelul noului fericit, episcopul Anton Durcovici.
Sfinţiile voastre, dragi confraţi întru preoţie,
Zilele ce le vom trăi împreună în lunile septembrie şi octombrie, după programarea stabilită de noi, sunt un adevărat har şi dar şi sunt o fericită întâlnire cu exemplul episcopului nostru fericit, model de sfinţenie şi un ghid excelent pentru a-l urma pe Cristos cel care ne-a chemat, ne-a ales, ne-a trimis în lume, şi care aşteaptă de la noi roade bogate (cf. In 15,16).
Sperăm că preoţii aleşi să propună aceste momente de reflecţie vor aduce în faţă, spre aprofundare, spiritul profund de slujire, de rugăciune, meditaţie şi dăruire al vrednicului nostru păstor, fericitul Anton.
Ori de câte ori parcurgem datele ce privesc copilăria şi anii de şcoală, pregătirea seminarială, studiile sale filozofice şi teologice, dar mai ales munca sa de formare a viitorilor preoţi, de profesor evanghelizator şi de păstor de suflete mai ales, în rangul cel mai înalt de episcop, suntem impresionaţi de profunzimea credinţei sale, a pregătirii sale şi, fără îndoială, a dăruirii totale, ca un miel nevinovat, pregătit pentru jertfă.
Deprins încă din familie cu o viaţă de credinţă exemplară pe care a învăţat-o de la mama Maria, care i-a fost ca un înger păzitor, ce l-a luminat şi încurajat, elevul, studentul şi preotul Anton s-a angajat la un program exemplar şi impresionant de iubire faţă de Isus euharisticul, faţă de inima sa preasfântă, după modelul Mamei cereşti, preacurata Fecioară Maria, program pe care, alegându-l, nu l-a mai uitat niciodată.
Înscriindu-se, încă de la începutul preoţiei sale, în proiectul de redresare a vieţii spirituale a clerului, deschis de Conciliul Tridentin (1545-1563) şi promovat în diferite ţări ale Europei, exprimat în diferite forme asociative pentru acest scop, tânărul preot, înzestrat cu un spirit profund religios, s-a ataşat de Uniunea Apostolică a Clerului şi nu numai că a aderat la acest program, ci a devenit unul dintre cei mai angajaţi susţinători ai acestei sfinte iniţiative.
Despre acest act al său avea să scrie mai târziu, la 19 martie 1923: "Fiind convins că munca preotului este lipsită de roade dacă nu lucrează la sfinţirea sa proprie, m-am înscris în Uniunea Apostolică a Clerului şi sper, cu harul lui Dumnezeu, să pot corespunde în felul acesta mai bine vocaţiei mele sfinte".
Din acest moment programul său, conform cu promissio stabilitatis (făgăduinţa de statornicie), nu a mai fost întrerupt de nimic, ba mai mult a fost unul exemplar şi împlinit cu o fidelitate impresionantă.
Notiţele zilnice, săptămânale şi lunare, pe care arhivele noastre le deţin, dau dovadă de o exactitate ce rar se poate întâlni.
Sfinţiile voastre, dragi confraţi întru preoţie,
Avem în acest an şi, mai ales, în aceste zile ocazia să reîntâlnim profilul său spiritual şi angajarea fără rezerve pe drumul meditaţiei, a rugăciunii şi a trăirii tuturor clipelor vieţii, într-un climat profund de viaţă sacerdotală.
Cred că preoţii predicatori vor putea să ne ofere mai multe amănunte despre trăirea sa spirituală, despre angajarea sa pastorală şi formativă, ca un model ce ne provoacă şi ne face să ne verificăm răspunsul şi fidelitatea noastră la chemarea ce ne-a fost încredinţată.
Vom avea ocazia să ne întâlnim ca prieteni ai lui Cristos şi între noi, vom fi chemaţi la rugăciune comună, la meditaţie de mare folos şi, mai ales, vom avea prilejul de a ne primeni sufleteşte, de a ne întări în credinţă şi în împlinirea chemării noastre. O vom simţi mai aproape pe Mama noastră cerească.
Veniţi deoparte, într-un loc retras!
Veniţi să contemplăm imaginea marelui preot, Cristos!
Veniţi să descoperim o cale ce l-a purtat la demnitatea de fericit pe episcopul nostru martir Anton Durcovici!
Veniţi să ne întărim împreună în credinţă, slujire şi mărturie, ca să putem rămâne mereu fideli lui Cristos şi să fim cu adevărat slujitori ai celor ce doresc fericirea!
Ca toţi să fie una!
Iaşi, 1 septembrie 2014
+ Petru Gherghel, episcop de Iaşi
* * *
Programarea preoţilor pe serii poate fi citită în Exerciţii spirituale pentru preoţii Diecezei de Iaşi.
