Scrisoare apostolică în formă de "motu proprio" a Suveranului Pontif Francisc pentru prevenirea şi contracararea reciclării, a finanţării terorismului şi a proliferării armelor de distrugere în masă
Promovarea dezvoltării integrale pe plan material şi moral cere o profundă reflecţie cu privire la vocaţia sectoarelor economic şi financiar şi cu privire la corespunderea lor la scopul ultim al realizării binelui comun.
Pentru acest motiv, Sfântul Scaun, în conformitatea cu natura şi misiunea sa, participă la eforturile Comunităţii internaţionale menite pentru ocrotirea şi promovarea integrităţii, stabilităţii şi transparenţei sectoarelor economic şi financiar şi pentru prevenirea şi contrastarea activităţilor criminale.
În continuitate cu acţiunea întreprinsă deja în acest domeniu pornind de la Motu Proprio din 30 decembrie 2010 pentru prevenirea şi contrastarea activităţilor ilegale în domeniul financiar şi monetar, a predecesorului meu Benedict al XVI-lea, doresc să reînnoiesc angajarea Sfântului Scaun în adoptarea principiilor şi în folosirea instrumentelor juridice dezvoltate de Comunitatea internaţională, adecvând după aceea sistemul instituţional cu scopul prevenirii şi contrastării reciclării, finanţării terorismului şi a proliferării armelor de distrugere în masă.
Cu această Scrisoare Apostolică în formă de Motu Proprio adopt următoarele dispoziţii.
Articolul 1
Dicasterele din Curia Romană şi celelalte organisme şi instituţii dependente de Sfântul Scaun, precum şi organizaţiile non-profit care au personalitate juridică canonică şi sediu în Statul Vatican sunt ţinute să respecte legile Statului Vatican în materie de:
a) măsuri pentru prevenirea şi contrastarea reciclării şi a finanţării terorismului;
b) măsuri împotriva subiecţilor care ameninţă pacea şi siguranţa internaţională;
c) supravegherea prudentă a instituţiilor care desfăşoară profesional o activitate de natură financiară.
Articolul 2
Autoritatea de Informare Financiară exercită funcţia de supraveghere de prudenţă a instituţiilor care desfăşoară profesional o activitate de natură financiară.
Articolul 3
Organele judiciare competente ale Statului Vatican exercită jurisdicţia în materiile indicate mai sus şi faţă de Dicasterele şi celelalte organisme şi instituţii dependente de Sfântul Scaun, precum şi faţă de organizaţiile non-profit care au personalitate juridică şi sediu în Statul Vatican.
Articolul 4
Este instituit Comitetul de Siguranţă Financiară cu scopul de a coordona Autorităţile competente ale Sfântului Scaun şi ale Statului Vatican în materie de prevenire şi contrastare a reciclării, a finanţării terorismului şi a proliferării armelor de distrugere în masă. El este disciplinat de Statutul unit cu această Scrisoare Apostolică.
Stabilesc ca această Scrisoarea Apostolică în formă de Motu Proprio să fie promulgată prin publicarea în L'Osservatore Romano.
Hotărăsc ca tot ce este stabilit să aibă valoare deplină şi stabilă, chiar abrogând toate dispoziţiile incompatibile, începând de la 10 august 2013.
Dat la Roma, din Palatul Apostolic, 8 august 2013, primul de Pontificat.
Franciscus
_________________________
Statutul Comitetului de Siguranţă Financiară
Articolul 1 - Compoziţia
1. Comitetul de Siguranţă Financiară este compus din:
a) Asesor pentru Problemele Generale ale Secretariatului de Stat, care îl prezidează;
b) Subsecretarul pentru Raporturile cu Statele;
c) Secretarul Prefecturii pentru Problemele Economice;
d) Vice-secretarul General al Guvernatoratului;
e) Promotorul de Justiţie de la Tribunalul Statului Vatican;
f) Directorul Autorităţii de Informare Financiară;
g) Directorul Serviciilor de Siguranţă şi Protecţie Civilă din Guvernatorat.
Articolul 2 - Funcţiuni
a) stabileşte criterii şi modalităţi pentru elaborarea evaluării generale a riscurilor de reciclare şi de finanţare a terorismului şi a proliferării armelor de distrugere în masă;
b) aprobă evaluarea generală a riscurilor şi actualizarea sa obişnuită;
c) găseşte măsurile necesare pentru gestionarea şi împiedicarea riscurilor;
d) coordonează adoptarea şi actualizarea obişnuită a politicilor şi procedurilor pentru prevenirea şi contrastarea reciclării, finanţării terorismului şi a proliferării armelor de distrugere în masă;
e) promovează colaborarea activă şi schimbul de informaţii dintre Autorităţile competente ale Sfântului Scaun şi ale Statului Vatican;
f) asigură organismelor interesate o informare corespunzătoare cu privire la riscurile găsite;
g) adoptă proceduri şi măsuri interne;
h) cere informaţii de la Autorităţile şi instituţiile care acţionează în cadrul Sfântului Scaun şi al Statului Vatican;
i) cere studii şi păreri de la experţi externi.
Articolul 3 - Şedinţe
1. Comitetul de Siguranţă Financiară este convocat de Preşedinte, de regulă la fiecare patru luni, precum şi ori de câte ori consideră necesar acest lucru.
2. În caz de absenţă a Preşedintelui, şedinţele sunt prezidate de Subsecretarul pentru Raporturile cu Statele.
3. Preşedintele stabileşte ordinea de zi a şedinţei, coordonează lucrările şi se ocupă ca informaţii corespunzătoare despre materiile indicate în ordinea de zi să fie furnizate tuturor membrilor.
4. Anunţul de convocare, care conţine ordinea de zi, este trimis membrilor de regulă cu cinci zile înainte de ziua fixată pentru reuniune. În cazurile de urgenţă, anunţul de convocare este efectuat cu cel puţin o zi înainte de şedinţă prin telefax, poştă electronică sau alt mijloc imediat de comunicare.
5. Deliberările Comitetului de Siguranţă Financiară sunt aprobate cu majoritatea absolută a componenţilor.
6. Rolul de Secretar este desfăşurat de Directorul Autorităţii de Informare Financiară.
7. Preşedintele poate să invite ca să participe la şedinţele Comitetului experţi şi tehnicieni în materiile de competenţă.
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu