Schio: Sărbătoarea "Dincolo de graniţe"

Primăria oraşului Schio, provincia de Vicenza, Italia, a organizat în zilele de 4 şi 5 iunie 2011, evenimentul cultural "Oltre confini" (Dincolo de graniţe), la care au participat comunităţile de emigranţi stabilite în acest oraş.

La această manifestare a luat parte şi comunitatea română prezentă în oraşul Schio. Un stand cu câteva obiecte tradiţionale, cărţi, icoane realizate pe sticlă, mâncăruri şi dulciuri specific româneşti, tricolorul şi un scurt program artistic ne-au făcut să fim împreună, să ne simţim "acasă", români dincolo de graniţe.

Grigorincu Evelina

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 4-5 iunie: Schio: Sărbătoarea "Dincolo de graniţe"