
"Ca toţi să fie una, după cum tu, Tată, eşti în mine şi eu în tine" (In 17,21). Acesta a fost ecoul celor patru zile petrecute la căminul Institutului de Teologie Greco-Catolică din Blaj de tinerii catolici din Parohia "Sf. Nicolae" din Bacău împreună cu cei greco-catolici din Blaj, în perioada 27-31 iulie 2009, în cadrul unui schimb de experienţă care a avut drept scop principal crearea unui dialog deschis şi a unei comuniuni mai strânse între catolicii de rit latin şi bizantin...
Un schimb de experienţă minunat care ne-a făcut pe fiecare în parte să cunoaştem mai multe despre istoria, obiceiurile şi cultura catolicilor de rit grec din România precum şi să înţelegem că unitatea nu înseamnă neapărat o uniformizare, ci o cât mai mare diversitate contopită într-o simfonie. Astfel, cu toţii am înţeles că noi, catolicii, formăm împreună cu greco-catolicii aceeaşi turmă al cărei păstor este Sfântul Părinte papa şi al cărei stăpân este Isus Cristos. Ba mai mult, părintele protopop care ne-a găzduit la Blaj ne-a explicat că nu există nici o diferenţă în ceea ce priveşte dogmele şi adevărurile de credinţă şi doar ritualurile sunt cele care au rămas bizantine.
Ideea realizării unei astfel de întâlniri a aparţinut părintelui greco-catolic Darius Crişan care ne-a invitat la Blaj cu o mare bucurie şi la a cărui invitaţie au răspuns cu drag pr. decan Isidor Dâscă, pr. Irinel Iosub şi noi, cei 50 de tineri vioi şi dornici de experienţe noi...
După un drum lung şi obositor, am ajuns în sfârşit la Blaj, supranumit şi "Mica Romă", deoarece acesta reprezintă centrul greco-catolicismului din România. Aici, am vizitat catedrala greco-catolică în care sunt înmormântaţi ep. Inocentiu Micu Klein şi card. Alexandru Todea (doi stâlpi puternici ai Bisericii Greco-Catolice), sediul Mitropoliei Unite cu Roma, precum şi Câmpia Libertăţii.
În următoarele zile am vizitat şi Cetatea Alba-Iulia cu frumoasele sale catedrale, precum şi bisericile din Teiuş şi Aiud. În cele din urmă am vizionat şi câteva filme despre card. Alexandru Todea şi ep. Anton Durcovici, toate acestea fiindu-ne de un real folos în formarea unei imagini de ansamblu asupra culturii greco-catolice. În cadrul aceleiaşi întâlniri de la Blaj s-au organizat şi câteva momente artistice specifice celor două provincii (Moldova şi Ardeal) care ne-au descoperit fiecăruia dintre noi minunile ascunse în fiecare colţişor al României!
O altă experienţă frumoasă la care unii au luat parte poate pentru prima dată a fost sfânta Liturghie greco-catolica care s-a dovedit a fi nu atât de lungă - aşa cum poate ne aşteptam -, dar foarte asemănătoare cu cea de rit latin în ceea ce priveşte momentele care o compuneau şi care urmau aceeaşi ordine: Liturgia cuvântului şi cea euharistică.
În sfârşit, întâlnirea s-a încheiat cu prezentarea impresiilor care au fost numai de bine, deoarece cu toţii am realizat că aceste zile nu au fost irosite, ci, dimpotrivă, ele au reprezentat o bogăţie pentru că în patru zile a existat - aşa cum spunea şi profetul Qohelet - un timp pentru toate: un timp al rugăciunii, un timp al comuniunii, un timp pentru a cunoaşte "noul", un timp al bucuriei şi un timp al distracţiei, un timp rezumat în final la doar câteva cuvinte: revedere cât mai devreme!
Maria-Celina Ciobanu
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 27-31 iulie: Schimb de experienţă Bacău-Blaj