Şcheia: Vizita unui episcop din Panama

Duminică, 22 iunie 2025, comunitatea catolică din Şcheia, cu hramul "Înălţarea Sfintei Cruci", a avut deosebita bucurie de a-l primi în mijlocul comunităţii pe Monseniorul Aníbal Saldaña Santamaría, episcop al Prelaturii Bocas del Toro din Panama. Excelenţa Sa a fost primit de către parohul comunităţii, pr. Marcelin Chelaru, însoţit de părintele Paul Roca, misionar în Panama, şi de către părintele Alexandru Roca, econom diecezan, ambii originari din această parohie.

După cuvântul de bun venit din partea parohului şi după ce a fost întâmpinat în faţa bisericii, cu sare şi colac, în semn de prietenie şi preţuire, după tradiţia locului, Excelenţa Sa a binecuvântat poporul adunat pentru Sfânta Liturghie, stropindu-i cu apă sfinţită.

În cadrul Sfintei Liturghii de la ora 9:00, episcopul oaspete a ţinut cuvântul de învăţătură. Folosindu-se de o scrisoare semnată de Sfântului Părinte Papa Ioan Paul al II-lea, el a subliniat importanţa sfinţirii zilei de duminică, importanţa primirii Sfintei Împărtăşanii în cadrul Liturghiei duminicale şi, de asemenea, importanţa de a deveni noi înşine Euharistie pentru aproapele nostru. În finalul predicii a precizat şi felicitat comunitatea din Şcheia şi Dieceza de Iaşi subliniind faptul că "se observă trăirea Euharistiei în inimile dumneavoastră prin existenţa atâtor preoţi din ţară şi străinătate, originari din România, care nu sunt alt ceva decât rodul credinţei, rugăciunii şi trăirii Euharistiei de către dumneavoastră".

După încheierea Sfintei Liturghii, părintele Paul a prezentat situaţia actuală din Panama, menţionând numărul mare de credincioşi şi nevoia tot mai mare de noi vocaţii. A îndemnat comunitatea să se roage cu stăruinţă pentru vocaţii şi a reamintit importanţa rugăciunilor în acest sens.

Totodată, părintele a surprins comunitatea cu anunţul conform căruia episcopul Aníbal, cu 17 ani urmă, devenea episcop. În acest sens, vizibil emoţionaţi, atât Excelenţa Sa, cât şi credincioşii au cântat cu emoţie "La mulţi ani!", episcopul primind flori şi alte cadouri care să-i amintească de România.

Mulţumindu-i lui Dumnezeu pentru frumoasa surpriză făcută comunităţii din Şcheia, îl asigurăm pe Excelenţa Sa de toate rugăciunile noastre şi de tot sprijinul care stă în puterea noastră.

Deo gratias!

Denisa Bălteanu

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 22 iunie: Şcheia: Vizita unui episcop din Panama