Cu bucurie şi emoţie, alături de părintele paroh Sorin Bereş, am primit vizita Preasfinţitului Petru Sescu, episcop auxiliar de Iaşi, în Parohia "Sfântul Gheorghe" din Lilieci - Bacău, duminică, 12 februarie 2023. A fost prima vizită a Excelenţei Sale în satul şi biserica noastră de la preluarea mandatului episcopal.

Întreaga biserică a ascultat cu credinţă cuvântul Preasfinţitului şi mesajul pe care a dorit să-l transmită celor prezenţi, anume faptul că Dumnezeu ne călăuzeşte mereu chiar şi în momentele în care prezenţa sa nu este evidentă, că la picioarele lui Isus cel răstignit ne putem găsi liniştea şi puterea de a merge mai departe, indiferent de greutăţile prin care trecem, şi că noi suntem cei care ne alegem calea pe care vrem să mergem. Dumnezeu ne-a pus în faţă binele şi răul, focul şi apa... ce alegem? Focul care mistuie sau apa care renaşte?

Un păstor apropiat de enoriaşii parohiilor pe care le vizitează, Preasfinţia Sa a dorit să împărtăşească experienţa avută cu ocazia călătoriei recente la misionarii din America Centrală, în Panama, unde a înţeles cel mai bine de cât de puţin are nevoie omul pentru a fi fericit. Cât de simplu ar fi să înţelegem că, dacă îl avem pe Dumnezeu şi cuvântul său în suflet, deţinem de fapt cea mai mare comoară şi putere.

La finalul celebrării Sfintei Liturghii, Preasfinţitul a conchis, printr-o pildă plină de înţelepciune, cu îndemnul: "Nu oricine poate fi erou, dar toţi suntem chemaţi la eroism!"

Antonina Daviduţă

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 12 februarie: Lilieci: O primă vizită ca episcop auxiliar