Sărbătorirea fericitei Clara Bosatta şi a celor 25 de ani de la beatificarea sa a continuat la Şcheia, la Centrul Social "Fericita Clara", al surorilor Fiicele Sfintei Maria a Divinei Providenţe, duminică, 24 aprilie 2016.
Sărbătorirea celor 25 de ani de la beatificarea fericitei Clara Bosatta a atins punctul culminant al solemnităţii, duminică, 24 aprilie 2016, la Şcheia, prin surpriza deosebită a prezenţei PS Petru Gherghel în mijlocul nostru, al Familiei Guanelliene şi al întregii comunităţi parohiale locale.
Sfânta Liturghie de la ora 10.30 a fost precedată de procesiunea surorilor şi a preoţilor şi a început cu bucuria salutului pr. paroh Vincenţiu care a mulţumit PS Petru pentru vizita sa şi preoţilor de pe altar, precum şi tuturor surorilor care au ales să sărbătorească împreună cu comunitatea parohială această mare fericită.
Pr. Iosif Dorcu ne-a încurajat la predică să trăim zilnic ca şi creştini adevăraţi porunca cea nouă a iubirii şi să păşim pe urmele fericitei Clara care, chiar dacă în viaţa sa pământească nu a făcut nimic extraordinar, a trăit pentru cer şi astfel a dat mărturie despre evanghelie şi i-a slujit pe cei mai săraci.
Biserica frumos împodobită, darurile de la ofertoriu precum şi corul parohiei ne-au ajutat să gustăm din plin solemnitatea acestei sărbători.
PS Petru ne-a salutat prin cuvântul său de preţuire şi de mulţumire şi ne-a oferit darul indulgenţei plenare jubiliare.
După sfânta Liturghie am plecat cu toţii la casa surorilor, unde copiii de la Centru Social "Fericita Clara", sub îndrumarea regizorului Ion Coşa şi a surorilor, au pus în scenă piesa de teatru "Istoria unui înger", într-un mod minunat. Salonul surorilor de data aceasta s-a dovedit neîncăpător şi toţi spectatorii au izbucnit în aplauze de bucurie la finalul piesei, care a ilustrat pe scurt, bineînţeles, cele mai importante momente din viaţa fericitei Clara, momente povestite de doi îngeri. Şi aici PS Petru ne-a salutat, ne-a mulţumit şi şi-a exprimat bucuria de a fi în mijlocul nostru, dar mai ales pentru faptul că a cunoscut-o mai bine pe sora Clara care a ştiut să fie "toată tuturor!" într-o viaţă atât de scurtă, de doar 28 de ani.
Sărbătoarea s-a încheiat cu prânzul, şi acesta fiind un moment important de fraternitate.
Mulţumim PS Petru Gherghel şi preoţilor care ne-au îmbucurat cu prezenţa lor, surorilor şi guanellienilor cooperatori care au venit numeroşi din Iaşi şi din Sagna, iar cei din Iaşi care s-au implicat cu bucurie şi cu spirit de sacrificiu pentru buna desfăşurare a evenimentului.
Îi mulţumim lui Dumnezeu pentru darul Clarei făcut întregii Biserici, persoanelor consacrate şi îndeosebi surorilor guanelliene. Îi mulţumim fericitei Clara pentru virtuţile sale şi pentru că ne-a dat dovadă că putem trăi şi noi cu simplitate porunca cea mare a iubirii.
Ziua însorită ne-a umplut de căldura soarelui şi, într-un cuvânt, am trăit împreună momente de har.
Sr. Tatiana Gheghici, FSMDP
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 24 aprilie: Şcheia: Continuând jubileul beatificării fericitei Clara Bosatta
* * *
Iaşi: Jubileul de 25 ani de la beatificarea fericitei Clara Bosatta
