În ziua de 7 decembrie 2008, a doua duminică din Advent, comunitatea parohială din Satu Nou/Bâra a trăit un eveniment deosebit: o fiică a satului, sr. Lidia Gabor, a depus voturile pe viaţă în Congregaţia "Slujitoarele Iubirii Milostive". Este pentru prima dată în viaţa acestei comunităţi când se sărbătoreşte un astfel de eveniment.
Sfânta Liturghie, la care a participat întregul sat, precum şi oaspeţi din alte parohii, a fost celebrată de pr. Alois Fechet, vicar episcopal pentru viaţa consacrată, împreună cu alţi cinci concelebranţi între care şi pr. Eusebiu Gabor, fratele sorei Lidia. Din partea superioarei generale a fost prezentă maica Isabel Aranna.
Împreună i-am mulţumit Domnului pentru chemările la preoţie şi la viaţa consacrată şi ne-am rugat pentru fidelitatea şi statornicia celor care au acceptat să-l urmeze pe Isus mai îndeaproape, implorându-l să binecuvânteze dieceza noastră cu noi şi sfinte vocaţii.
Maria Gabor, EAMPAT
