Duminică, 21 octombrie 2018, comunitatea din Satu Nou (BC) a trăit un moment particular, plin de semnificaţie, o încurajare pentru tot efortul depus, sfinţirea bisericii şi consacrarea altarului.
Acest eveniment a fost anticipat de o săptămână dedicată familiei (15-20 octombrie 2018), un timp sfânt, o continuă provocare şi o bine venită răscolire.
Darul ne-a fost oferit de către părintele paroh, Costel Ţăranu, şi l-a avut în prim-plan pe pr. Felician Tiba, de la Oficiul pentru Pastoraţia Familiei.
Temele au fost propuse în aşa fel încât să reflecte realitatea pe care urma să o trăim, şi anume sfinţirea bisericii şi consacrarea altarului. Părintele a pornit de la ideea de familie voită de Dumnezeu, un Dumnezeu văzut deopotrivă ca şi Creator, dar şi ca arhitect al familiei. Ne-a "plimbat" apoi prin şantierul care este familia, subliniind necesitatea de a lucra în echipă pentru ca astfel, ca orice construcţie, să crească, cărămidă după cărămidă.
Ca orice construcţie, a subliniat părintele, şi familia are nevoie de un plan, de un arhitect, de cineva care să coordoneze lucrările, toate acestea găsindu-le la Dumnezeu, prin Biserică, în care găsim cuvântul lui Dumnezeu, ca şi sacramentele. Doar o familie care are la bază o temelie solidă poate să rămână în picioare indiferent de intemperie.
S-a văzut acest lucru şi de-a lungul săptămânii când, seară de seară, încântaţi de temele propuse şi spălaţi în baia sacramentului Spovezii, familiile parohiei au decis să accepte provocarea de a se lăsa interpelate. S-au luat hotărâri, au fost cereri de iertare, s-au privit fotografii şi filme de la nuntă, s-au amintit multe momente frumoase de dinaintea şi din timpul nunţii, din primii ani de viaţă familială şi toţi au căzut de acord că viaţa este un dar, că soţul sau soţia este darul lui Dumnezeu pentru celălalt, copiii sun darul lui Dumnezeu pentru părinţi, iar părinţii sunt pentru copii.
După o săptămână în care am fost răscoliţi cu privire la familie nu ne rămâne decât să-i mulţumim lui Dumnezeu pentru ea, să-i mulţumim pentru că ne dă de mâncare prin ea, că prin ea intră viaţa în lume, cu ea s-a făcut şi noua biserică din comunitate şi cu ea Biserica şi societatea merge mai departe.
Mulţumim părintelui paroh, episcopilor, dar şi echipei de la Oficiul pentru Pastoraţia Familie pentru că nu obosesc să stea alături familiei.
Comunitatea din Satu Nou (BC)
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 15-20 octombrie: Satu Nou (BC): Familia, de la Biserica domestică la biserica de piatră
