La invitaţia adresată de către părintele paroh, Augustin Puşcaşu, părintelui Felician Tiba, responsabilul Oficiului pentru Pastoraţia Familiei în Dieceza de Iaşi, în perioada 15-18 aprilie 2021 au avut loc în Parohia "Schimbarea la Faţă a lui Isus" din Sascut Sat Zilele familiei şi speranţei creştine.

Pe parcursul celor şase Sfinte Liturghii celebrate în aceste zile, atât în biserica parohială din Sascut-Sat, cât şi în biserica filială din Sascut, noi, credincioşii acestei comunităţi, ne-am adunat în jurul altarului pentru a implora binecuvântare de la Dumnezeu asupra familiilor din comunitatea noastră şi pentru a asculta cuvântul de învăţătură al părintelui predicator Felician Tiba.

Inspirându-se din exortaţia apostolică Amoris laetitia a Sfântului Părinte Papa Francisc, părintele Felician ne-a purtat, cu cuvinte simple şi pe înţelesul tuturor, prin paginile Sfintei Scripturi, explicându-ne cum i-a creat şi dorit Dumnezeu pe oameni, bărbat şi femeie, fiecare cu particularităţile sale aparte, că familia este o "invenţie" a lui Dumnezeu, fiind o reflecţie a Preasfintei Treimi, şi că Isus, ridicând căsătoria naturală la rangul de sacrament, oferă familiei harul bucuriei. Am înţeles, astfel, mai bine că în familie soţii sunt darul lui Dumnezeu unul pentru celălalt şi că Dumnezeu doreşte să se simtă acasă în sânul fiecărei familii, chemând pe fiecare membru al familiei la a se susţine şi a se dărui reciproc şi nu la a se folosi reciproc.

Familia este locul în care soţii, iubindu-se, dorindu-şi binele unul altuia, şi-l dăruiesc şi îl primesc pe Dumnezeu, ne-a amintit părintele şi ne-a îndemnat pe fiecare ca, având curajul de a pune degetul pe rănile din sânul familiilor noastre, să îndrăznim să construim pacea şi armonia care sunt rod al prezenţei Celui Înviat între noi, devenind astfel autentici apostoli ai Învierii şi ai acelei speranţe şi bucurii pe care Dumnezeu le oferă celor care trăiesc în comuniune cu el.

La Sfânta Liturghie de încheiere a acestor zile pline de har şi binecuvântare ne-am bucurat să fim însoţiţi şi de prezenţa părintelui decan, Daniel Mărtinaş, care s-a alăturat rugăciunii noastre aducându-ne salutul şi binecuvântarea păstorului diecezei noastre, PS Iosif Păuleţ.

În încheiere, părintele paroh i-a mulţumit părintelui Felician Tiba pentru pasiunea cu care a căutat în aceste zile, asemeni lui Isus în faţa ucenicilor săi, să ne deschidă minţile pentru a pricepe Scripturile, pentru a înţelege fiecare care este voinţa lui Dumnezeu cu privire la familie, şi pentru sârguinţa şi dedicarea cu care se preocupă pentru binele familiilor din dieceza noastră. De asemenea, a felicitat membrii comunităţii pentru interesul arătat în aceste zile, îndemnându-ne pe fiecare ca tot ceea ce am meditat şi aprofundat în aceste zile deosebite să devină faptă vrednică de urmat în fiecare familie a parohiei.

Mulţumim părintelui Felician Tiba pentru disponibilitatea şi răbdarea de a ne călăuzi să redescoperim pacea şi bucuria în familiile noastre, mulţumim părintelui paroh că ne-a oferit această oportunitate şi îl rugăm pe bunul Dumnezeu să ne ajute să facem din familiile noastre adevărate icoane ale Sfintei Treimi, devenind cât mai asemănătoare cu Sfânta Familie de la Nazaret!

Credincioşii din Sascut

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 15-18 aprilie: Sascut Sat: Zilele familiei şi speranţei creştine