Pr. Pavel Balint, paroh în Bad Deutsch-Altenburg şi Hundsheim - localităţi situate în estul Austriei, şi-a sărbătorit ziua de naştere şi împlinirea a 60 de ani, la 10 octombrie 2012.

Cu o zi înainte de aniversarul său, părintele Balint a celebrat o sfântă Liturghie la 9 octombrie 2012, în biserica parohială din Hundsheim. O surpriză frumoasă a fost reprezentată de prezenţa PS dr. Ludwig Schwarz, episcopul de Linz - legătura prietenească dintre cei doi fiind exprimată în cuvinte de felicitare, laudă şi mulţumire.

Trei zile mai târziu, sâmbătă, 13 octombrie 2012, capela "Sfânta Elisabeta" din localitatea natală a episcopului martir Anton Durcovici a devenit neîncăpătoare. Mulţi enoriaşi, dar şi invitaţi de seamă ai părintelui paroh Pavel Balint, au fost prezenţi la sfânta Liturghie pentru a-i mulţumi lui Dumnezeu pentru cei 60 de ani de viaţă pe care i-a primit părintele ca pe un dar din partea lui Dumnezeu.

După celebrarea euharistică, comitetul bisericesc din Parohia Bad Deutsch-Altenburg a organizat o sărbătoare frumoasă în cinstea sărbătoritului în sala parohială. Pr. Balint a mulţumit din inimă celor prezenţi la aniversarul său; profund emoţionat, sărbătoritul şi-a exprimat recunoştinţa sa bunului Dumnezeu pentru darul vieţii şi al chemării la sfânta Preoţie, iar în mod deosebit a mulţumit mamei sale, Ana Balint, care, alături de alţi membri ai familiei, a luat parte la această bucurie.

Părintele Pavel Balint activează din anul 1990 în Arhidieceza de Viena, unde momentan este paroh şi decan al Decanatului Haimburg. Dorinţa sa, de a renunţa la cadouri personale şi rugămintea de a se contribui prin oferte la realizarea unui lift la spitalul de la Barticeşti, a fost împlinită prin adunarea unei sume de peste 5.000 de euro. Pentru a sensibiliza pe cei prezenţi cu privire la importanţa achiziţionării unui lift la Centrul Medical Barticeşti, pr. Mihai Budău, directorul acestui centru, prezent la eveniment cu o mică delegaţie, a făcut o scurtă prezentare a activităţii si proiectelor socio-medicale desfăşurate la Barticeşti.

Ne alăturăm şi noi celor care l-au felicitat pe pr. Pavel Balint şi îi urăm un sincer "La mulţi ani!" şi multă bucurie, binecuvântare şi putere de muncă.

Pr. Florin Farcaş

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 13 octombrie: Bad Deutsch-Altenburg: Pr. Pavel Balint la 60 de ani