Săbăoani "Sfântul Mihail Arhanghelul": Binecuvântare de lectori

În biserica "Sfântul Mihail Arhanghelul" din Săbăoani a avut loc duminică, 26 martie 2017, în duminica a IV-a din timpul Postului Mare, duminică dedicată Bibliei în dieceza noastră, binecuvântarea a 43 de lectori ai comunităţii parohiale. Evenimentul a avut loc în cadrul Liturghiei pontificale de la ora 10.30, prezidată de Excelenţa sa Aurel Percă, episcop auxiliar de Iaşi.

Sfânta Liturghie a început prin binecuvântarea noului crucifix care, de la Miercurea Cenuşii, străjuieşte în faţa altarului şi la umbra căruia întreaga comunitate parohială se adună la fiecare sfântă Liturghie.

După Evanghelie, a avut loc ritul binecuvântării celor 43 de credincioşi (copii, tineri şi adulţi) s-au arătat dornici de a proclama cuvântul lui Dumnezeu în cadrul sfintelor Liturghii ale comunităţii noastre parohiale.

În cadrul omiliei, Preasfinţitul a evidenţiat însemnătatea acestei duminici dedicate Bibliei, pentru fiecare creştin. "Toţi avem nevoie de cuvântul lui Dumnezeu în viaţa noastră. Toţi avem nevoie de acea lumină pe care Dumnezeu o dăruieşte acelora care se apropie cu credinţă de cuvântul său".

Încrezători că această duminică dedicată Sfintei Scripturi va aduce roade în inimile credincioşilor, îi mulţumim lui Dumnezeu pentru acest moment de aprofundare a cuvântului său şi îi încredinţăm harului său pe toţi aceia care şi-au propus să se apropie mai mult de acest cuvânt care este mereu viu şi plin de putere (cf. Evr 4,12).

Pr. Raimond-Tiberiu Iancu

* * *

Mai multe fotografii de la acest eveniment au fost publicate de Parohia "Sfântul Mihail Arhanghelul" din Săbăoani în albumul: Duminica Bibliei şi binecuvântarea lectorilor.