Săbăoani: Triplă sărbătoare în Parohia "Sfântul Mihail Arhanghelul"
Sărbătoarea hramul comunităţii "Sfântul Mihail Arhanghelul" din Săbăoani, din ziua de 29 septembrie 2022, a fost încununată de dezvelirea plăcii comemorative a Mons. Mihai Robu şi prezentarea cărţii "Scurtă prezentare a vieţii şi activităţii Mons. Mihai Robu, primul episcop indigen al Diecezei Romano-Catolice de Iaşi (1925-1944)", scrisă de pr. Fabian Doboş, fiu al satului.
În sărbătoarea Sfinţilor Mihail, Gabriel şi Rafael, din ziua de 29 septembrie 2022, în Biserica "Sfântul Mihail Arhanghelul" din Săbăoani, am avut bucuria să participăm la Sfânta Liturghie a hramului celebrată de ÎPS Aurel Percă, arhiepiscop mitropolit de Bucureşti, PS Iosif Păuleţ, episcop de Iaşi, PS Petru Sescu, episcop auxiliar de Iaşi, şi numeroşi preoţi invitaţi.
Sfânta Liturghie a început cu salutul de "Bine aţi venit" în numele întregii comunităţi, al părintelui paroh Irinel îndreptat către ÎPS Aurel Percă, PS Iosif Păuleţ şi PS Petru Sescu, preoţi oaspeţi şi credincioşi, care ne-am adunat să-l preamărim şi să-i mulţumim bunului Dumnezeu pentru minunile care le face prin sfinţii săi, şi anume, prin intermediul Sfântului Mihail Arhanghel.
Pornind de la lecturile proclamate în această zi, părintele predicator Iosif Antili a ţinut să sublinieze trei lucruri despre îngeri şi anume:
- identitatea îngerilor: cine sunt îngerii? În Biblie îngerii sunt plini de putere, sunt de o statură impresionantă, au un glas puternic.
- misiunea îngerilor: conform Bibliei îngerii sunt responsabili de liturghia cereasca şi asigură medierea între cer şi pământ.
- războiul nevăzut: precizând cum forţele răului încearcă să ne seducă şi să ne îndepărteze de Dumnezeu prin minciuna şi persecuţie. Părintele a precizat că "dacă vom învăţa de la patronul comunităţii să ne apropiem de cuvântul lui Dumnezeu şi să folosim sabia cuvântului lui Dumnezeu pentru a lupta în aceasta lume şi a ne găsi rostul vieţii, atunci să fim siguri că vom avea un viitor şi o speranţa".
După oferirea sfintei împărtăşanii, părintele Alois Bulai ne-a vorbit pe scurt despre broşura "Scurtă prezentare a vieţii şi activităţii Mons. Mihai Robu, primul episcop autohton al Diecezei Romano-Catolice de Iaşi (1925-1944)". Părintele a spus că această broşură "este o bijuterie literară şi istorică în care este comprimată istoria spirituală a acestei comunităţi" pe care părintele o numeşte "veche, frumoasă şi binecuvântată".
Placa comemorativă a fost dezvelită şi sfinţită de către ÎPS Aurel Percă, de asemenea, fiu al satului nostru. Un detaliu care trebuie ştiut este faptul că placa comemorativă a fost făcută la insistenţele părintelui paroh Irinel, care a suportat şi costurile acesteia.
La finalul Sfintei Liturghii, părintele paroh Irinel a ţinut să mulţumească bunului Dumnezeu pentru că ne-a dat posibilitatea să-l cinstim pe patronul comunităţii, Sfântul Arhanghel Mihail, ÎPS Aurel Percă, PS Iosif Păuleţ, PS Petru Sescu, pentru că au fost alături de noi, părintelui predicator Iosif Antili, pentru "cuvintele pline de învăţătură cu care ne-a inundat sufletele", preoţilor oaspeţi, în mod special fiilor acestei comunităţi, părintelui vicar Iulian Năiţă pentru tot ajutorul acordat, feciorilor de biserică, seminariştilor, ministranţilor, tuturor celor care s-au ocupat ca biserica să arate cât mai frumos, echipei ERCIS FM prezente, care "fac o muncă titanică în proclamarea şi răspândirea cuvântului lui Dumnezeu".
Camelia Fechetă
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 29 septembrie: Săbăoani: Triplă sărbătoare în Parohia "Sfântul Mihail Arhanghelul"
* * *
Înregistrarea transmisiunii în direct a Liturghiei:
* * *