Pentru tinerii comunităţii din Săbăoani, ziua de duminică, 20 aprilie 2008, a fost una deosebită. Sub egida "Isus - calea, adevărul şi viaţa... tinerilor de astăzi", la Săbăoani, a fost organizat un schimb de experienţă pastorală între tinerii din parohiile Săbăoani şi Sagna.
Răspunzând invitaţiei ce le-a fost adresată, tinerii din Parohia "Înălţarea Domnului" Sagna au întors cu dragă inimă vizita celor din Parohia Săbăoani, făcută la 18 noiembrie 2007, şi s-au bucurat de o vreme frumoasă şi o primire călduroasă la Săbăoani.
În jurul orei 9.00, cei 80 de tineri de la Sagna, însoţiţi de părintele vicar Daniel Budău, au sosit la Săbăoani, întâmpinaţi fiind de tinerii din Săbăoani şi părintele vicar Claudiu Budău, care s-au străduit să organizeze o zi frumoasă şi un program interesant şi util, pornind de la tematica liturgiei cuvântului din această zi.
Pe parcursul zilei s-au alăturat tinerilor din cele două comunităţi părinţii parohi: pr. Iacob Stolnicu (Sagna) şi pr. Toma Encuţă (Săbăoani), care au participat la o parte din program şi s-au lăsat molipsiţi de entuziasmul specific juvenil al participanţilor.
După primirea ecusoanelor şi a informaţiilor cu privire la programul zilei, a urmat sfânta Liturghie, concelebrată de pr. Claudiu Budău şi pr. Daniel Budău (care a rostit şi predica), Liturghie la care tinerii s-au implicat în mod deosebit (lecturi, oferirea darurilor, rugăciunea credincioşilor) şi pe care au animat-o prin cântul lor entuziast şi diverse instrumente muzicale (orgă, chitare, mandoline, fluier).
După sfânta Liturghia, tinerii s-au reunit în sala de cateheze a Parohiei Săbăoani, unde s-au familiarizat, prin diverse jocuri de cunoaştere, cu atmosfera şi cu toţi cei prezenţi.
La ora 11.30 s-a desfăşurat o amplă cateheză pe tema zilei, pentru a cărei bună desfăşurare tinerii au fost împărţiţi în cinci "ateliere de lucru" mixte.
Prima secţiune a fost intitulată "Isus - calea sau... una dintre căi?" şi s-a desfăşurat sub forma unei licitaţii. Dintr-o ofertă de lucruri/valori dată, tinerii au trebuit să "liciteze" pentru acelea pe care tânărul creştin de azi le consideră indispensabile pe calea vieţii, după care a urmat şi argumentarea alegerii făcute.
A doua secţiune, "Isus - viaţa sau... o alternativă de viaţă?" a presupus vizionarea unui material în format Powerpoint: "Recunoştinţa în viaţă" (www.pastoraţie.ro), după care tinerii au fost invitaţi să răspundă la trei provocări: 1. De ce îşi găseşte aşa greu Isus loc în viaţa tinerilor de azi?; 2. Care sunt alternativele de viaţă cele mai ispititoare, adversarii cei mai periculoşi ai lui Isus şi ai mesajul său pentru tânărul de azi?; 3. Concretizări verosimile ale soluţiei "Isus-viaţa" pentru tânărul secolului al XXI-lea.
În cea de-a treia secţiune, "Isus - adevărul sau... unul din adevărurile imposibil de asumat/trăit/mărturisit", fiecare din cele cinci grupe constituite a trebuit să închege o reprezentare artistică spontană şi inedită de circa cinci minute (pantomimă, muzică, dans, teatru etc.) pe tema unei/unor atitudini asumate de tânărul de azi vizavi de adevăr şi de adevărul-Isus.
După ce tinerii participanţi din cele două parohii au luat prânzul împreună, a urmat, începând cu ora 14.30 un concurs inter-parohial, intitulat "Să ne simţim tineri împreună", împărţit în trei etape:
1. Concurs de aptitudini!
2. "Ce este adevărul?" - talk show pe tema "adevărul şi/sau minciuna azi"
Talk show-ul s-a desfăşurat sub forma unui proces, având drept protagonişti: judecătorii (unul din responsabilii spirituali prezenţi, un tânăr reprezentant al Parohiei Sagna şi unul din Parohia Săbăoani), avocaţii (fiecare parohie a desemnat trei reprezentanţi, care, prin tragere la sorţi, au apărat cauza adevărului, respectiv a minciunii) şi publicul, care a ajutat la deliberarea juriului.
- Prima fază: Judecătorii au prezentat "capul de acuzare" celor doi acuzaţi, din partea lumii în mijlocul căreia trăim: "adevărul produce prea multă suferinţă, e imposibil de asumat/trăit, nu mai e la modă, acceptarea lui presupune o viaţă complicată ori îngrădeşte libertatea" etc. şi "minciuna nu a fost niciodată la rang de virtute, produce suferinţă, provoacă un lanţ nesfârşit de minciuni şi compromisuri pentru a fi acoperită, obligă mereu la purtarea măştilor şi la demagogie, distruge relaţiile, prieteniile" etc. (trei minute).
- A doua fază: Avocaţii, după ce s-au sfătuit în prealabil, au prezentat cât mai convingător argumentele găsite în favoarea "clientului" lor (câte trei minute).
- A treia fază: Fiecare grup de avocaţi prezintă un motiv forte pentru care, după opinia lor, celălalt "client" nu ar trebui achitat (câte două minute).
- A patra fază (intercalată): Avocaţii vor contracara argumentele celorlalţi şi vor răspunde acuzaţiilor reciproce.
- A cincea fază: Juriul, format din toţi cei prezenţi, va delibera, în funcţie de argumentele oferite de avocaţi, care dintre cei doi acuzaţi merită să fie eliberat cu drepturi depline în lume.
3. Program artistic - pregătit de tinerii celor două parohii.
Ziua s-a încheiat cu o oră de adoraţie, urmând tema zilei, pregătită şi animată de tineri (cf. www.pastoratie.ro). După ce s-au tras concluziile zilei, a urmat o serată, după care toţi s-au reîntors acasă, urmând să facă eforturi pentru a concretiza valorile şi propunerile luate în urma acestui schimb de experienţă şi a provocărilor prezentate.
Întâlnirea prilejuită de tema propusă de liturgia cuvântului din cea de-a V-a duminică a Paştelui a constituit cu siguranţă un beneficiu pentru toţi cei prezenţi: un moment de întâlnire şi de împărtăşire, un moment de bucurie şi îmbogăţire reciprocă între toţi cei care au participat. A fost un moment important în procesul de maturizare a conştientizării rolului activ pe care trebuie să-l aibă Acţiunea Catolică şi membrii ei în formarea tinerilor, lucru demonstrat din plin de efortul depus de reprezentanţii laturilor Acţiunii Catolice, după cum o cere şi rolul lor specific, în organizarea acestei întâlniri: latura liturgică (pregătirea sfintei Liturghii şi a adoraţiei euharistice), latura formativă şi latura catehetică (colaborare pentru realizarea licitaţiei din cadrul catehezei şi a talk show-ului, jocurile de cunoaştere), latura caritativă (pregătirea şi împodobirea bisericii şi a altarului, pregătirea prânzului), latura cultural-recreativă (pregătirea seratei, colaborare la realizarea jocurilor de cunoaştere şi coordonarea programului artistic).
Mulţumiri din inimă tuturor celor care au pus umărul la organizarea acestei întâlniri şi au făcut posibil acest schimb de experienţă, al patrulea pentru anul ACT 2007-2008 pentru cei din Săbăoani (s-au mai realizat astfel de întâlniri între Parohia Săbăoani şi parohiile "Sfântul Anton" Iaşi, Sagna şi "Isus Bunul Păstor" Roman), şi sperăm într-un drum mereu ascendent, aşa cum se şi cade unor tineri, mai ales din punct de vedere uman şi creştin, călcând pe urmele celui care s-a autointitulat pe drept cuvânt "calea, adevărul şi viaţa" noastră.
Pr. Claudiu Budău
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 20 aprilie: Săbăoani: Schimb de experienţă pastorală
