
Înmormântarea fratelui Roger, fondatorul Comunităţii Ecumenice din Taizé, va avea loc marţi, 23 august, începând cu ora 15.00, la Taizé. Acesta a plecat dintre noi marţi, 16 august, în urma unor lovituri de cuţit date de o româncă, cu tulburări psihice, din Iaşi. Din partea Episcopiei Romano-Catolice de Iaşi a fost desemnat să participe la funeralii părintele Alois Fechet, vicar episcopal. În comuniune cu toţi cei care în aceste zile se roagă şi sunt îndureraţi de plecarea dintre noi a fratelui Roger, în seara zilei de marţi, la ora 18.30, în catedrala romano-catolică din Iaşi va avea loc o slujba specială pentru odihna veşnică a fratelui Roger.
Din partea Bisericii Ortodoxe Române la funeralii va fi prezent Preasfinţitul Marc, episcop ortodox, vicar al Mitropoliei Europei Centrale şi Meridionale, iar din partea statului roman: domnul Adrian Lemeni, secretar de stat pentru culte.
Fratele Joao, responsabil cu pelerinii din România la Taizé, a trimis un mesaj de răspuns celor care au scris la Taizé mesaje de condoleanţe.
"Va mulţumim din suflet pentru mesajele trimise, scrie fratele Joao. Aş dori, mai târziu, să răspund personal la fiecare. Inimile noastre sunt tulburate, îndurerate, dar avem încredere că Domnul ne va călăuzi prin drumuri de pace şi de lumină. Avem o certitudine: binele este mai puternic decât răul. Dragostea are mereu ultimul cuvânt de spus. Sunt convins că această cruce ne va putea tămădui şi sufleteşte... Iată rugăciunea citită miercuri de noul nostru stareţ, fratele Alois: «Sfântule Duh, tu pui la îndemâna slăbiciunii noastre omeneşti aceste valori ale Evangheliei la care fratele nostru Roger ne-a făcut atât de atenţi: bunătatea inimii, iertarea, milostivirea»".
Înmormântarea fratelui Roger va fi transmisă marţi, 23 august, în direct de TVR1 (între orele 15:00 şi 17:00).
Pr. Cornel Cadar