România: Curs de formare despre patrimoniul bisericesc la Iaşi. Părintele Eugen Răchiteanu pentru SIR: "Arta, o punte între catolici şi ortodocşi"

În ultimii ani, din ce în ce mai multe dieceze romano-catolice din România se preocupă de patrimoniul bisericesc, prin proiecte de conservare şi iniţiative de promovare. Este vorba despre valorizarea tezaurului moştenit, dar şi de identitatea catolică într-o ţară majoritar ortodoxă, deci cu o matrice culturală şi bisericească bizantină. Pe această linie, Dieceza de Iaşi a organizat în zilele de 8 şi 9 iulie 2021 un curs de formare cu tema "Patrimoniul Bisericii şi muzeul diecezan. Perspective ecumenice". Acesta este primul curs de acest fel în dieceză şi constituie un prim pas pentru o formare care se doreşte extinsă la preoţii şi la operatorii culturali ai diecezei. La acest eveniment, care s-a desfăşurat la Mănăstirea "La Salle" a Fraţilor Şcolilor Creştine din Iaşi, au luat parte episcopii diecezei şi reprezentanţi din diferite zone ale diecezei.

Au vorbit pr. Eugen Răchiteanu, expert evaluator de patrimoniu bisericesc catolic din România, Lăcrămioara Stratulat, managerul Complexului Muzeal "Moldova" din Iaşi, şi pr. Jaromír Zádrapa, oficial al Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor. Vorbind despre "Perspectivele ecumenice pentru Europa de Est", pr. Zádrapa i-a încurajat pe cei prezenţi să aibă o privire mai amplă asupra ecumenismului şi a prezentat pe scurt paşii ce pot conduce înainte pe drumul spre unitate.

"Arta poate deveni o punte de legătură între Biserica Catolică şi Biserica Ortodoxă - a explicat pentru SIR pr. Răchiteanu, expert evaluator şi profesor la Universitatea din Bucureşti. Este un spaţiu în care catolicii şi ortodocşii, păstrându-şi propria identitate, se pot întâlni şi dialoga pentru a înţelege mai bine credinţa. Prin artă ne putem apropia din ce în ce mai mult, deschizând uşile persoanelor din alte confesiuni, pentru a crea o punte spre propria noastră identitate, fie ea catolică sau ortodoxă". Dieceza de Iaşi doreşte să creeze un oficiu diecezan pentru bunuri culturale ecleziastice şi patrimoniu şi să înfiinţeze un muzeu diecezan, cu caracter eclezial şi etnografic. Şi la Bucureşti este în curs organizarea unui spaţiu expoziţional pentru colecţia privată a Arhiepiscopiei de Bucureşti. "Biserica Catolică din România are multe obiecte de artă de mare valoare, dar acestea nu sunt încă suficient de accesibile publicului larg", explică pr. Răchiteanu, care speră să creeze o reţea între diferitele dieceze din România pentru o mai bună punere în valoare a patrimoniului ecleziastic.

12 iulie 2021

Sursa: Servizio Informazione Religiosa (SIR):

Traducere de pr. Iosif Antili

* * *

Din arhiva ercis.ro:

Iaşi: Cursul de formare "Patrimoniul Bisericii şi Muzeul Diecezan. Perspective ecumenice" (8-9 iulie)