Cursuri de perfecţionare

Din 1998, anual, Ministerul Culturii şi Cultelor organizează manifestări referitoare la patrimoniul religios al României. Anul acesta, la a VI-a ediţie, Secretariatul de Stat pentru Culte a înaintat o invitaţie şi către Dieceza de Iaşi pentru a participa la aceste manifestări. Răspunzând invitaţiei, Preasfinţitul Petru Gherghel a delegat doi preoţi (pr. Ciprian Petre, directorul Muzeului Catolic din Săbăoani, şi pr. Gabriel Bucur) care au participat la Mănăstirea Neamţ la "Cursul de perfecţionare a muzeografilor şi ghizilor bisericeşti", alături de peste alţi 120 de participanţi din toată ţara.

A fost o săptămână plină. Ne-am simţit din nou ca pe "băncile şcolii". Dimineaţa între 8 şi 13 erau cinci prelegeri, iar după-amiaza seminarii. Am fost instruiţi cu privire la protejarea, restaurarea, conservarea şi punerea în valoare a patrimoniului naţional; conservarea monumentelor istorice, a picturilor; întreţinerea şi conservarea preventivă a broderiei religioase; amenajarea expoziţiilor de muzeologie permanente şi temporare; promovarea valorilor cultural-spirituale în fotografia de arhitectură religioasă din vederi şi materiale publicitare; prevenirea furturilor şi a traficului ilicit al valorilor de artă şi privind securitatea la incendiu a patrimoniului cultural eclezial.

Anul acesta s-a alăturat şi Autoritatea Naţională pentru Turism cu seminarii specifice în care s-a scos în evidenţă importanţa turismului cultural, îndeosebi în cadrul pelerinajelor, care sunt o formă de "turism". La un pelerinaj se poate participa din curiozitate, ca turist, dar, datorită factorului spiritual, se poate participa şi ca "pelerin". Am făcut în acest domeniu şi muncă de tern, vizitând locurile mai importante din zonă: Mănăstirea Neamţ, Muzeul "Mihail Sadoveanu" şi unele biserici.

Mulţumind în final celor care au făcut posibilă această participare a noastră la aceste cursuri, invităm pe fiecare la o atenţie sporită în conservarea patrimoniului cultural şi spiritual. Doamne ajută!

Pr. Gabriel Bucur