Roman: "Voluntar oriunde ai fi" cu Iosefinii lui Murialdo

Aproximativ 120 de tineri voluntari, liceeni, profesori, dar şi persoane consacrate din Roman şi zona Romanului şi-au lustruit ghetuţele spirituale în ajun de Moş Nicolae prin participarea la o masă rotundă care a avut ca temă voluntariatul şi diversele sale forme de a face bine aproapelui. Manifestarea a fost organizată de Iosefinii lui Murialdo Roman, în colaborare cu cele patru parohii catolice din oraş, cu Centrul Diecezan Caritas, Serviciul de Probaţiune Neamţ şi s-a desfăşurat joi, 5 decembrie 2024, începând cu ora 19.30, în Aula "Fericitul Anton Durcovici" de la Parohia "Sfânta Tereza" din Roman.

Evenimentul, devenit deja o tradiţie prin care Iosefinii lui Murialdo marchează Ziua Mondială a Voluntariatului (sărbătorită în fiecare an pe 5 decembrie) a debutat cu un cuvânt de mulţumire pentru toţi voluntarii şi o rugăciune pentru aceştia, rostită de părintele iosefin Petru Ţurcanu.

Directorul Centrului Diecezan Caritas, părintele Egidiu Condac, a făcut o scurtă prezentare a istoricului organizaţiei, a activităţii laborioase pe care o desfăşoară în Dieceza de Iaşi, precum şi a diverselor forme de voluntariat pe care le pot alege tinerii. Apoi, Isabela şi Marina, două tinere voluntare din cadrul Caritas, au punctat aspectele esenţiale ale unei teme cu un subiect complex şi dureros care face ravagii printre tineri: diferitele forme de bullying, cauzele şi consecinţele lui, prevenirea şi modul în care voluntarii pot ajuta victimele bullyingului.

Un element de noutate la masa rotundă din acest an şi care a stârnit un interes puternic a fost prezentarea făcută de Aurica Branchi, consilier de probaţiune în cadrul Serviciului de Probaţiune Neamţ, instituţie care se ocupă cu supravegherea şi integrarea persoanelor majore sau minore care au săvârşit infracţiuni pentru care instanţa de judecată a dispus o perioadă de supraveghere ca măsură alternativă la pedeapsa cu închisoarea. Numeroasele întrebări despre modul în care funcţionează această instituţie, infracţiunile pentru care se aplică o astfel de măsură - cea mai frecventă în rândul minori fiind, surprinzător, conducerea fără permis - au demonstrat deschiderea şi dorinţa celor prezenţi de a se implica în forme noi de voluntariat.

Seara s-a încheiat cu câteva gânduri şi o rugăciune din partea gazdei evenimentului, părintele Sebastian Bilboc, parohul Bisericii "Sfânta Tereza" şi decan de Roman, iar la plecare participanţii au primit din partea organizatorilor câte un rucsac, simbol al bagajului de valori cu care voluntarul se prezintă în faţa celorlalţi, bagaj în care, în acelaşi timp, se mai poate adăuga ceva mereu, pentru că, în esenţă, voluntariatul e o formă de dăruire continuă.

Emilian Pal

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 5 decembrie: Roman: "Voluntar oriunde ai fi" cu Iosefinii lui Murialdo

Apollonia TV: Emisiunea "Sub semnul crucii", ediţia "Congregaţia Sfântul Iosif (Iosefinii lui Murialdo)" (21 noiembrie)