Roman: Solemnitatea Sfântului Francisc din Assisi şi hirotonire diaconală
Miercuri, 4 octombrie 2023, în solemnitatea Sfântului Francisc din Assisi, în Capela Institutului Teologic Franciscan din Roman, fratele Narcis-Gabriel Crăciun a fost sfinţit diacon, prin impunerea mâinilor şi rugăciunea de consacrare a Excelenţei Sale Petru Sescu, episcop auxiliar de Iaşi. Cu acest prilej s-a celebrat şi hramul conventului care îl are ca patron spiritual pe Seraficul Părinte din Assisi şi, totodată, s-a deschis noul an academic 2023-2024. Liturghia a fost transmisă de postul de radio ERCIS FM.
La ora 10.30 a început Sfânta Liturghie solemnă prezidată de Excelenţa Sa Petru Sescu, episcop auxiliar de Iaşi, alături de el fiind pr. Damian Gheorghe Pătraşcu, ministrul provincial, şi numeroşi alţi preoţi. Capela înveşmântată în sărbătoare s-a dovedit a fi neîncăpătoare pentru numeroşii credincioşi care au venit să-l însoţească pe candidatul la diaconat, în acest moment important al vieţii.
Corul, dirijat de pr. Cristian Dumea, a animat întreaga celebrare, ajutând astfel la trăirea cu mai multă intensitate a sărbătorii.
După procesiunea de intrare şi ritualul introductiv, pr. Alexandru Olaru, guardianul conventului, i-a salutat pe toţi cei prezenţi: preoţi, persoane consacrate, credincioşi, autorităţile locale (reprezentate de domnul primar Leonard Achiriloaiei şi domnul consilier local Dragoş Toma) şi într-un mod special pe candidatul la diaconat, fr. Narcis Gabriel Crăciun.
După proclamarea Evangheliei a avut loc apelul candidatului la diaconat, făcut de pr. Virgil Blaj, rector formativ, la care acesta a răspuns hotărât: "Prezent!"
În cadrul predicii, Preasfinţitul Petru Sescu a vorbit despre actualitatea personalităţii Sfântului Francisc. Făcând referinţă la o serie de personalităţi ilustre ale istoriei, a evidenţiat impactul pe care Sărăcuţul din Assisi l-a avut asupra lor, şi-l are şi astăzi datorită simplităţii sale. Adresându-se candidatului la diaconat, l-a invitat să urmeze îndeaproape idealul şi modul de viaţă al acestui mare sfânt.
După predică a urmat ritualul hirotonirii diaconale. Candidatul, plin de credinţă, a promis episcopului şi superiorului legitim ascultare şi respect. Apoi, prosternat la pământ, a cerut împreună cu episcopul şi cu toţi credincioşii mijlocirea sfinţilor şi harul lui Dumnezeu, intonându-se Litania tuturor sfinţilor. A urmat impunerea mâinilor şi rostirea de către episcop a rugăciunii de consacrare, în sfârşit, îmbrăcarea veşmintelor diaconale şi încredinţarea Evangheliei. La finalul acestui ritual, noul diacon a urcat în prezbiteriu unde şi-a exercitat noua slujire pe parcursul Liturgiei Euharistice.
La finalul Sfintei Liturghii, pr. diacon Narcis a luat cuvântul şi a ţinut un cuvânt de mulţumire prin care a dorit să-şi manifeste recunoştinţa faţă de toţi aceia care au contribuit la creşterea şi formarea sa umană, spirituală şi intelectuală.
Îi dorim pr. diacon Narcis o slujire rodnică şi-l rugăm pe Dumnezeu să ducă la îndeplinire lucrarea cea bună pe care a început-o în el.
Fr. Cezar Dămătăr, OFMConv.
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 4 octombrie: Roman: Solemnitatea Sfântului Francisc din Assisi şi hirotonire diaconală. Foto: Paul Dumea