Roman: Invitaţie la hirotonirea întru diaconat a fratelui Narcis-Gabriel Crăciun

Miercuri, 4 octombrie 2023, în solemnitatea Sfântului Francisc din Assisi, în Capela Institutului Teologic Franciscan din Roman, fratele Narcis-Gabriel Crăciun va fi sfinţit diacon. Ritualul hirotonirii diaconale va avea loc în cadrul Sfintei Liturghii, de la ora 10.30, prin impunerea mâinilor şi rugăciunea de consacrare a Excelenţei Sale Petru Sescu, episcop auxiliar de Iaşi. Liturghia va fi transmisă în direct de postul de radio ERCIS FM

După ce a urmat un parcurs formativ intens, îndrumat de către formatori, a experimentat şi trăit spiritul franciscan, fr. Narcis-Gabriel alege ca, de acum înainte, să se dăruiască, prin forma de viaţa a Sfântului Francisc, slujirii responsabile şi libere a lui Cristos, a Bisericii şi a poporului lui Dumnezeu.

Ca pregătire apropiată în vederea sfinţirii diaconale, fr. Narcis-Gabriel a participat la zilele de exerciţii spirituale la Institutul Franciscan din Roman, în perioada 3-8 septembrie 2023, avându-l ca relator pe pr. Antonio Ramina, OFMConv., rectorul Bazilicii "Sfântul Anton de Padova".

Aşa cum se obişnuieşte în tradiţia franciscană, în seara zilei de 3 octombrie, în capela Institutului va avea loc celebrarea trecerii Sfântului Francisc de Assisi din această lume (transitus sancti Francisci) în patria fericiţilor din ceruri, în cadrul căreia vor fi rostite jurământul şi profesiunea de credinţă de către candidat.

Fr. Narcis-Gabriel Crăciun este din filiala "Înălţarea Sfintei Cruci" Cuchiniş a Parohiei Brusturoasa.

Întrucât exercitarea funcţiei diaconale reprezintă oferirea lui Dumnezeu ca jertfă împreună cu Cristos, iar diaconul trebuie să-şi însuşească totala dăruire a lui Cristos pentru mântuirea lumii, vă invităm să vă uniţi în rugăciune şi, luând parte la acest eveniment, să fiţi alături de fratele ce va primi sfinţirea diaconală.

Pace şi bine!

Pr. Carol-Daniel Sabău, OFMConv.