În centrul gândirii sociale a Bisericii Catolice stă demnitatea persoanei şi Conciliul Vatican al II-lea, în particular Gaudium et spes, insistă asupra caracterului inalienabil a acestei demnităţi a persoanei, asupra uniunii spirituale şi corporale, şi asupra dimensiunii sociale şi comunitare. Pe fundalul acesta al gândirii personaliste, la Roman, în ziua de 24 martie 2015, Facultatea de Filosofie "Ioan D. Scotus", din cadrul Institutului Teologic Romano-Catolic Franciscan, a organizat simpozionul internaţional de filozofie cu tema "Conceptul de persoană. Contribuţii filosofico-morale", care aduce în prim plan conceptul de persoană tratat din punct de vedere filosofico-teologic, fenomenologic şi bioetic.
Simpozionul internaţional de filozofie s-a bucurat de importanta colaborare a mai multe instituţii de prestigiu din ţară cât şi din străinătate: Pontificia Facoltà San Bonaventura (Roma), Facultatea de Teologie Pastorală (Roman), Facultatea de Teologie Romano-Catolică (UIAC, Iaşi) şi Facultatea de Ştiinţe Politice (SNSPA, Bucureşti). La această manifestare au luat parte cadre didactice ale universităţii şi studenţii din cadrul Institutului Teologic Franciscan.
Simpozionul de filozofie a fost moderat de pr. asist. univ. Virgil Blaj, dând cuvântul pr. conf. univ. dr. Damian Ghe. Pătraşcu, care a adresat cuvântul de salut şi a oferit o prezentare sintetică a conceptului de persoană menţionând următoarele întrebări: "Cine este persoana? Cine se poate numi persoană? Creaturile, fiinţele, ce caracteristici trebuie să îndeplinească pentru ca să poată fi definite persoane? În Parlamentul României Remus Cernea, propusese ca delfinii să fie numite persoane umane dar şi în anumite ţări anumite maimuţe au primit această titulatură de persoană. Pe de altă parte fiecare ştiinţă vorbeşte despre persoană. Cred că este esenţial să parcurgem istoria acestui concept şi să vedem care sunt problematicile care le pune astăzi noţiunea de persoană".
Moderatorul pr. asist. univ. Virgil Blaj, la deschiderea simpozionului a făcut referinţa la sfântul Ioan Paul al II-lea: "Persoana, în mod deosebit, constituie un domeniu privilegiat al întâlnirii cu fiinţa şi, deci cu reflecţia metafizică." (Fides et ratio, 83). A făcut referinţă şi la papa Francisc care afirma: "Părinţii fondatori ai Uniunii Europene ( ...) au aşezat în centrul acestui ambiţios proiect politic încrederea în om, nu atât ca şi cetăţean, nici ca subiect economic, ci în omul ca persoană înzestrată cu o demnitate transcendentă" (Discurs în Parlamentul European).
Prima comunicare susţinută, intitulată: "Conceptul de persoană la Emmanuel Mounier", a fost elaborată de pr. lect. univ. dr. Bernadin Duma.
În lucrarea sa şi-a concentrat atenţia asupra primatului persoanei umane în concepţia lui Emmanuel Mounier. Filozofiile personaliste au fost un răspuns la o criză a civilizaţie care nu era de natură politică, economică dar spirituală şi morală. Potrivit lui Paul Ricoeur această conştientizare a crizei este asociată unei noi renaşteri. O renaştere a personalismului care nu este un sistem este o filozofie el nu porneşte de la o definiţie a persoanei. Mounier a articulat ideile personalismului comunitar ale filozofie angajării (...) inseparabilă de o filozofie a absolutului sau transcendenţei persoanei umane. Personalismul este puternic inspirat de catolicism de gândirea întrupării care pune problema relaţiei între materie şi spirit şi propriul corp al persoanei. Aspectul esenţial constă în afirmarea primatului persoanei care este o critică clară a individualismului, înţeles ca reducerea omului la dimensiunea sa materială.
Aşadar, Mounier consideră că persoana este tocmai ceea ce în orice om nu poate fi considerat ca un obiect. Persoana nu este obiectul cel mai minunat din lume pe care îl cunoaştem din exterior ca celelalte obiecte ea este în schimb unica realitate pe care o cunoaştem şi o construim în acelaşi timp din interior. O concluzie generală a lucrării a fost sintetizată astfel: persoana este centrată pe întrupare, persoana este întrupată în existenţă. Persoana este centrată pe comuniune, în natura ei a trebuie să comunice; ea este centrată pe vocaţie ceea ce o leagă de transcendent.
Cea de a doua comunicare intitulată: "Ultima solitudo şi temeiurile individualului la Duns Scotus şi Edith Stein", a fost elaborată şi susţinută de lect. univ. dr. Tereza Brânduşa Palade.
În partea introductivă, lect. univ. dr. Tereza Brânduşa Palade, afirmă că în viziunea lui Duns Scotus persoana dispune de o autonomie actuală şi aptitudinală în raport cu o alteritate de esenţă sau de natură. Ultima solitudo este tocmai condiţia ontologică care permite deschiderea transcendentă a persoanei umane către "Alteritate" sau "alteritate". Scotus consideră că, din deschiderea metafizică către "Altul" (Dumnezeu), derivă şi deschiderea către "alţii" (persoanele umane) şi ceea ce am putea numi vocaţia socială a omului. Nu e vorba, aşadar, de o "singurătate" auto-referenţială, ci de o autonomie originară fără de care nu este posibilă relaţionalitatea. Numai dacă individul "stă în sine", în profunzimea care îi conferă unicitate, se poate întâlni în mod liber cu o alteritate.
Din această perspectivă preciza, Edith Stein realizează o re-lectură fenomenologică (husserliană) a "deschiderii către" lume a "monadei" caracterizate prin ultima solitudo. Libertatea "monadei" eului de a se deschide către alţii sau de a se auto-transcende provine tocmai din ultima solitudo. Caracteristica acestei ultima solitudo e tocmai o deschidere către alţii şi o solidaritate cu un "tu", prin care individul îşi conştientizează şi propria sa identitate. Intrarea unui agent în relaţia empatică cu o altă persoană este motivată de faptul că este solicitat să participe la relaţia empatică ca un egal care îi împărtăşeşte o nevoie sau o suferinţă, pe un nivel mai curând spiritual decât psihic. Din nivelul spiritual provine capacitatea de a rămâne egalul acelei persoane în actul compasiunii, fără a deveni cineva care "exploatează" manipulativ perceperea psihică a dificultăţii sau a suferinţei sale. În sinteză, din caracterul intenţional al conştiinţei derivă aşadar, pentru Edith Stein, şi capacitatea persoanei de a se deschide empatic faţă de cei din jurul său. Modelul său de comunitate este unul în care indivizii sunt capabili de acte empatice, fiind deschişi faţă de stimulii care îl conduc la asemenea acte (ceea ce presupune şi o vulnerabilitate) şi putând să se lase influenţat de dinamismul vital al celorlalţi. În întâlnirea empatică cu celălalt se formează capacitatea indivizilor singulari de a fi solidari cu alţi indivizi singulari.
Comunicarea "Asimetrii conceptual - ontologice: o perspectivă fenomenologică asupra conceptului de persoană" a fost elaborată şi susţinută de Lucian Delescu (Berkeley College, NY, SUA).
În comunicarea tratată, Lucian Delescu începe cu o întrebare: Care anume sunt condiţiile ontologice ce trebuie să le îndeplinească o entitate pentru a fi numită "persoană"? Şi răspunsul dat a fost: Fiinţele umane sunt: capabile de discernământ orientat dublu: către interior şi către exterior; sunt conştiente de ele însele şi de ce se petrece în jurul lor; au putere să interacţioneze (sau să "intenţioneze" cum ar spune Husserl) cu ele însele şi cu lumea in care trăiesc; o modalitate unică de a gândi, simţi şi acţiona. Una dintre condiţiile principale, dacă nu chiar condiţia principală, în sens epistemologic şi ontologic, pentru a numi o entitate "persoană" depinde de capacitatea acesteia de a avea experienţe cognitiv-intenţionale şi de a acţiona în consecinţă". Obiectivul conferinţei a fost acela de a vedea contribuţiile fenomenologiei clasice, la înţelegerea subiectivităţii conştiente şi implicit a conceptului de "persoană".
În sfârşit, în prezentarea şi analizarea fenomenologică, a lui Lucian Delescu, "faptul de a fi conştient, şi prin urmare "persoană", nu este un construct socio-lingvistic, ci o realitate naturală de sine statuatoare a cărei explicitare trebuie adusă în acele zone ale filosofiei şi ştiinţelor care sunt îndreptăţite să se ocupe de asemenea probleme. Or dacă ţinem să restituim fenomenologia clasică filosofiei contemporane atunci trebuie să redescoperim problema ontologică pe care încearcă să o rezolve şi să facem legătura cu domeniile de cercetare relevante".
Ultima comunicare, "Persoana, o noţiune cu tâlc pentru bioetică", a fost susţinută de pr. asist. univ. dr. Adrian Măgdici.
Comunicarea în discuţie, tratează despre evoluţia semantică a conceptului de persoană. Conform, pr. asist. univ. dr. Adrian Măgdici, persoana o noţiune cu tâlc pentru bioetică care îşi i-a principiile din curentele filozofice. În acest sens, face referinţă la Sofia Rovighi Vanni care afirmă că: "Orice etică este rodul unei determinate concepţii despre om, şi orice concepţie despre om este rodul unei determinate concepţii despre realitate, despre fiinţă în totalitatea sa." Alţi autori menţionaţi au fost John Locke pentru care "persoana este o fiinţă care gândeşte şi inteligentă, înzestrată cu raţiune şi reflexie, şi care se poate considera pe sine ca fiind ea însăşi, aceeaşi realitate gânditoare în momente diferite şi în locuri diferite".
Comunicarea - putem spune - dă un răspuns la conceptul de persoană, prezentată ca o "entitate ce face parte din specia bio-psihică umană, înclinată să dezvolte o minte (conştiinţă) spaţio-temporară şi dotată, încă din primul moment al activării sale în sens uman, cu un eu meta-fizic nemuritor".
La sfârşitul conferinţelor a urmat o dezbatere generală, care ne-a permis să elucidăm şi să clarificăm câteva aspecte asupra conceptului de persoană din cele patru comunicări expuse. Moderatorul, pr. asist. univ. Virgil Blaj, a mulţumit organizatorilor şi tuturor pentru participare. Şi ne-a adresat invitaţia papei emerit Benedict al XVI-lea: "La începutul faptului de a fi creştin nu se găseşte o decizie etică sau o mare idee, ci întâlnirea cu un eveniment, cu o persoană, care dă vieţii un orizont nou şi totodată orientarea ei decisivă".
Fr. Mihai Percă
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 24 martie: Roman: Simpozion internaţional de filozofie
