Roman: Sărbătoare în "Grupul Samuel"
Întâlnirile "Grupului Samuel" din cadrul Echipei de Pastoraţie Vocaţională din zona Roman s-au încheiat cu multe roade şi în acest an.
La 11 mai 2014, la Mănăstirea Surorilor Clarise din Roman a avut loc ultima întâlnire a "Grupului Samuel" şi care în acest an sărbătoreşte 5 ani de la înfiinţare.
La această întâlnire au participat un grup de 28 de tineri care au perseverat în acest timp de 7 luni, renunţând poate la unele distracţii sau de a se odihni mai mult şi au avut curajul de a veni o dată pe lună la aceste întâlniri pentru a intra în interior ca să vadă, să discearnă împreună cu însoţitorii care este voinţa lui Dumnezeu pentru fiecare şi astfel să se poată apropia cât mai mult de Dumnezeu şi de aproapele, deoarece "Grupul Samuel" este un drum de căutare şi decidere, care orientează viaţa către o alegere liberă de dedicare totală lui Dumnezeu şi celorlalţi (în căsătoria creştină, în viaţa consacrată sau ministerul sacerdotal).
Cunoscându-l mai mult pe Cristos, aprofundând credinţa, rugăciunea şi exerciţiul continuu al discernământului făcut împreună cu însoţitorul spiritual, "Grupul Samuel" este un ajutor foarte mare pentru toţi tinerii dornici de a descoperi visul lui Dumnezeu pentru ei.
Celebrantul principal al acestei sfinte Liturghii a fost pr. Alois Fechet, care de fiecare dată ne-a însoţit îndeaproape şi ne-a încurajat de a merge cu mult curaj înainte, atât pe noi animatorii, cât şi pe tinerii prezenţi.
La predică ne-a încurajat să continuăm această iniţiativă atât de importantă şi în folosul atâtor tineri dornici de a-l cunoaşte mai îndeaproape pe Cristos şi de a se lăsa conduşi de lumina Duhului Sfânt.
Ne-a vorbit şi de episcopul nostru martir Anton Durcovici care urma să fie beatificat pe 17 mai la Iaşi, pe care ni l-a dat ca şi exemplu demn de a fi urmat deoarece şi el lucra într-un mod neobosit cu tinerii.
Îi mulţumim Domnului pentru acest drum plin de roade atât pentru animatori, cât mai ales pentru aceşti tineri minunaţi, care nu voiau ca acest drum să se termine atât de repede, deoarece s-au simţit foarte bine şi mai ales au redescoperit iubirea preferenţială pe care Domnul o are pentru fiecare.
La 25 mai împreună cu tinerii din toate grupurile, 5 la număr, care au făcut acest drum al "Grupului Samuel" şi care au dorit să împărtăşească cu noi cea de a 5-a aniversare, am fost pentru o zi la iarbă verde pentru a depăna amintiri şi pentru mulţi de a se reîntâlni cu animatorii şi însoţitorii.
Totul a decurs într-o cimă de fraternitate şi multă familiaritate, de aceea îi mulţumim Domnului pentru această ocazie pe care ne-a dat-o să putem retrăi bucuria întâlnirii cu Domnul şi reîntâlnirea cu cei pe care Domnul ni i-a încredinţat pentru a-i ghida şi pentru a fi faruri luminoase în drumul vieţii acestor tineri.
Echipa de Pastoraţie Vocaţională din Roman