În Biserica "Isus, Bunul Păstor" din Roman, luni, 28 februarie 2022, s-au reunit în rugăciune preoţii din Decanatul de Roman. A avut loc "ora de rugăciune" pentru pace în Ucraina, pace în lume şi între popoare.
După cântarea "Ce bine e când fraţii în Domnul se iubesc..." a avut loc expunerea Preasfântului Sacrament pentru adoraţie şi prezentarea intenţiilor rugăciunii pentru preoţi şi pentru pace.
A urmat Ora medie cântată şi proclamarea Sfintei Evanghelii, urmând reflecţia asupra vieţii de slujire a preotului, prezentată de fr. Octavian Vacaru. Părintele a concluzionat: "Preoţia - după gândirea plăcută şi puternică a Sfântul Efrem - este în Biserică exact ca un zbor de vultur, care lasă pământul şi se avântă cu curaj spre Dumnezeu. În ghearele lor puternice cei care au preoţia duc la Dumnezeu lucrurile sfinte ale omenirii şi le pun la picioarele tronului maiestăţii divine. De acolo aduc lucrurile sfinte ale lui Dumnezeu pentru sfinţirea sufletelor care se vor apropria de cutremurătoarele taine, ale căror împărţitori sunt" (Monsabre). "Pentru a reface (a reînnoi) toate în Cristos prin intermediul apostolatului rugăciunii şi al acţiunii pastorale ne trebuie un har divin şi apostolul nu-l primeşte dacă nu este unit cu Isus Cristos. Numai atunci când am format pe Isus Cristos în noi vom putea să-l restituim cu uşurinţă familiei şi societăţii" (Sfântul Pius X, Papă). Cât este de amar să repetăm şi pentru noi cuvintele şi plângerea Sfântului Bernard: "Azi avem multe canale în Biserică, dar puţine rezervoare...!"
Invocaţiile pentru pace în lume şi între popoare au fost enunţate de pr. Albert Babiaş, capelan la Spitalul Municipal din Roman.
Primirea binecuvântării cu Preasfântul Sacrament şi recitarea rugăciunii "Îngerul Domnului" au condus la încheierea orei de rugăciune. Urmând comuniunea agapei frăţeşti!
*
Dumnezeule bun şi iubitor, îţi mulţumim pentru preoţii noştri. Prin intermediul lor experimentăm prezenţa ta în sfintele taine. Ajută-i, Doamne, să fie puternici pentru a-şi împlini vocaţia! Aprinde în inimile lor dragostea pentru poporul tău! Dă-le înţelepciunea, înţelegerea şi puterea de care au nevoie pentru a călca pe urmele lui Isus! Dă-le inspiraţia necesară pentru a ne conduce la Împărăţia Ta! Pune în gura lor cuvintele potrivite pentru a răspândi Evanghelia! Oferă-le ocazia de a avea bucurii în slujirea lor! Ajută-i să devină instrumente ale harului divin! Îţi cerem toate acestea prin Isus Cristos, care este viu şi domneşte ca Preot Veşnic. Amin.
Pr. Iacob Stolnicu

