Pentru a marca Cea de-a XLIII-a Zi Mondială a Comunicaţiilor Sociale la nivel diecezan, Parohia "Fericitul Ieremia Valahul" din Roman a organizat sâmbătă, 23 mai 2009, manifestarea mass-media "Fericiţi cei care scriu...". Întâlnirea s-a desfăşurat la subsolul bisericii, la ea participând lucrători şi simpatizanţi mass-media din diferite localităţi ale Diecezei de Iaşi.
Prima parte a întâlnirii (orele 10.30-12.30) a cuprins diferite prezentări, expuneri, conferinţe şi intervenţii pe marginea diverselor aspecte ale presei locale.
Tonul manifestării a fost dat de pr. Alois Moraru, gazda şi moderatorul întâlnirii, care a amintit de mesajul papei Benedict pentru Ziua Mondială a Comunicaţiilor Sociale, dedicat noilor tehnologii şi adresat în special tinerilor. Pr. Moraru a evidenţiat faptul că Biserica este chemată să reflecteze asupra impactului pe care mijloacele mass-media îl au asupra ei. În continuare pr. Alois a făcut o scurtă prezentare a revistei "Paşi spre fericire", revista parohiei gazdă, ajunsă la numărul 50, după care a evocat faptul că anul acesta se împlinesc 85 de ani de la înfiinţarea Editurii "Presa Bună", pe care a numit-o "vioara întâi în cadrul peisajului publicistic din dieceză".
A urmat salutul pr. Cornel Cadar, consilier cultural în cadrul Episcopiei de Iaşi, urmat de o scurtă prezentare a revistei "Isus, Bunul Păstor" din Roman, făcută de pr. Francisc Fărcăşel. Au mai luat cuvântul pr. Iosif Dămătăr de la Parohia Mărgineni, pr. Adrian Blăjuţă de la Parohia "Fericitul Ieremia Valahul" din Bacău, doamna profesoară Maria Ciuraru din Buruieneşti.
În cadrul primei expuneri, pr. Cornel Cadar a vorbit despre implicaţiile noilor tehnologii în viaţa tinerilor, despre laturile pozitive, dar şi negative ale tehnologiilor actuale, lucru reliefat şi de papa Benedict în cadrul mesajului dedicat Celei de-a XLIII-a Zile Mondiale a Comunicaţiilor Sociale. Vorbind despre tehnologiile moderne de comunicare (SMS, e-mail, Messenger etc.), pr. Cadar a evidenţiat faptul că ele reprezintă un potenţial extraordinar, în special pentru tineri, pentru a proclama mesajul evanghelic, pentru a-l face cunoscut pe Dumnezeu lumii de astăzi. Folosite în mod inadecvat aceste mijloace pot conduce însă la o aplatizare, la pierderea timpului, la deformarea valorilor. De câte ori, folosind calculatorul sau telefonul mobil, am folosit cuvinte ca Dumnezeu, Cristos, Biserică, a întrebat pr. Cadar.
În continuarea expunerii, pr. Cornel a vorbit de traseul care trebuie urmat pentru realizarea unei reviste, pornind de la faza iniţială (planul redacţional) şi continuând cu toate etapele, până la realizarea produsului finit.
În cadrul celei de-a doua expuneri, pr. Cristian Chinez a vorbit despre "sacramentalitatea" mijloacelor de comunicare socială, evidenţiind faptul că vestirea evanghelică folosind mijloace moderne este o acţiune eclezială, este mărturie dată despre adevărul evangheliei în contextul istoriei actuale. Pentru ca mesajul creştin să fie cât mai bine înţeles de lumea actuală este nevoie de un proiect bine conturat, de o anumită familiaritate cu realitatea existentă. Continuând, pr. Chinez a spus că este necesar ca în special tinerii să dea dovadă de un discernământ corect şi matur în tot ceea ce ţine de mass-media, fiind educaţi la mass-media şi nu prin mass-media. La final pr. Cristian a remarcat că cei care lucrează în mass-media eclezială trebuie să dea mărturie prin tot ceea ce scriu, astfel încât mesajul lor să devină familiar cititorilor.
A urmat o scurtă mărturie dată de Emilian Pal, jurnalist la "Ziarul de Roman", care a vorbit despre dificultăţile profesiei de ziarist, despre latura ei uneori ingrată, evocând momente din experienţa personală, după care a încheiat spunând că "dacă ţi-ai pierdut sufletul n-ai ce căuta în presă".
După prima parte a întâlnirii, a urmat prânzul, iar începând cu ora 14.00 au urmat concluziile acestui prim moment al întâlnirii. S-au alcătuit ateliere de lucru, formate din copii şi adulţi, care au avut de prezentat un reportaj şi modul de realizare a unei reviste.
Cei care au rămas la manifestare, au participat la sfânta Liturghie a comunităţii parohiale, la ora 18.00, după care manifestarea de la Roman a continuat cu diferite concursuri şi jocuri.
Liviu Crişmaru
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 23 mai: Roman: Manifestarea mass-media "Fericiţi cei care scriu..."
* * *
Prezentarea concluziilor (1)
Prezentarea concluziilor (2)
Prezentarea concluziilor (3)