Roman: Invitaţie la sărbătoarea Surorilor Clarise, în Anul Jubiliar Franciscan, "800 de ani de la moartea Sfântului Francisc din Assisi, 1226-2026"

La Mănăstirea "Sfânta Maria a Îngerilor" a Surorilor Clarise din Roman, în acest An Jubiliar Franciscan, în perioada 2-11 august 2026, vor avea loc mai multe celebrări liturgice împreună cu novena de pregătire la solemnitatea Sfintei Clara, fondatoarea Ordinului Surorilor Clarise.

Duminică, 2 august, la ora 9.00, se va celebra Sfânta Liturghie solemnă, cu ocazia hramului Mănăstirii "Sfânta Maria a Îngerilor de la Porţiuncula", prezidată de pr. Damian-Gheorghe Pătraşcu, ministrul provincial al Fraţilor Minori Conventuali, Liturghie ce va fi animată de corul de copii al Parohiei "Coborârea Duhului Sfânt" din Adjudeni şi concelebrată de mai mulţi preoţi împreună cu credincioşii participanţi pentru obţinerea indulgenţei plenare*.

În perioadă 2-10 august, se va celebra novena în cinstea Sfintei Maici Clara de Assisi, întemeietoarea Ordinului al II-lea al Surorilor Clarise, iar Sfânta Liturghie din această perioadă a novenei va fi celebrată în fiecare seară la ora 20.00, de pr. Iulian Robu, OFMConv., formator la Liceul franciscan din Roman, care va ţine şi cuvântul de învăţătură.

În seara de 10 august, după Sfânta Liturghie de la ora 20.00, se va comemora trecerea la cer a Sfintei Maici Clara din Assisi ("Transitus"), moment ce va fi celebrat de pr. Alexandru Olaru, OFMConv., asistent provincial al Surorilor Clarise din Roman.

Marţi, 11 august, în sărbătoarea Sfintei Clara de Assisi, patroana Ordinului Clariselor, vor fi celebrate două sfinte Liturghii: la ora 9.00 şi la 18.00. Liturghia solemnă de seară va fi prezidată de pr. Damian-Gheorghe Pătraşcu, ministru provincial al Fraţilor Minori Conventuali din România, şi animată de corul Parohiei "Înălţarea Domnului" din Sagna.

Vă aşteptăm în număr cât mai mare să-l lăudăm împreună pe Domnul!

* Indulgenţa plenară de la Porţiuncula se poate obţine în fiecare an, începând cu data de 1 august, ora 12.00, şi continuând în cursul zilei de 2 august până la miezul nopţii, îndeplinind condiţiile prevăzute de Biserică, şi anume: spovadă, împărtăşanie în cadrul Sfintei Liturghii, vizita unei biserici parohiale sau franciscane şi reînnoirea mărturisirii de credinţă prin recitarea Crezului şi a rugăciunii Tatăl nostru, precum şi o rugăciune după intenţia Sfântului Părinte Papa, pentru a reafirma propria apartenenţă la Biserică.

Pr. Alexandru Olaru, OFMConv.,
asistent provincial al Surorilor Clarise din Roman