În Dieceza de Iaşi, la Mănăstirea "Sfânta Maria a Îngerilor" a Surorilor Clarise din Roman, şi anul acesta, în perioada 2-11 august, au loc mai multe celebrări liturgice împreună cu novena la Sfânta Clara, fondatoarea Surorilor Clarise.

Miercuri, 2 august 2023, la ora 9.00, se va celebra Sfânta Liturghie solemnă, cu ocazia hramului Mănăstirii "Sfânta Maria a Îngerilor de la Porţiuncula", prezidată de pr. Damian-Gheorghe Pătraşcu, ministru provincial al Fraţilor Minori Conventuali din România şi concelebrată de mai mulţi preoţi împreună cu credincioşii participanţi pentru obţinerea indulgenţei plenare. Această Liturghie va fi transmisă şi la postul de radio ERCIS FM.

În perioadă 2-10 august 2023, se va celebra novena în cinstea Sfintei Maici Clara, întemeietoarea Ordinului al II-lea, al Surorilor Clarise, iar Sfânta Liturghie din perioada novenei se va celebra în fiecare seară la ora 20.00, de către pr. Iosif Beşleagă, OFMConv., predicatorul de anul acesta.

Duminică, 6 august 2023, în Solemnitatea Schimbării la Faţă a Domnului nostru Isus Cristos, Sfânta Liturghie va fi celebrată la ora 9.00 ca în fiecare duminică, dar şi la ora 20.00 pentru continuarea novenei. În seara de 10 august, după Sfânta Liturghie de la ora 20.00, se va comemora trecerea la cer a Sfintei Maici Clara din Assisi (Transitus).

Vineri, 11 august 2023, în sărbătoarea Sfintei Clara de Assisi, patroana Ordinului Clariselor, vor fi celebrate tot două sfinte Liturghii: la ora 9.00 şi la ora 18.00. Sfânta Liturghie solemnă de seară va fi prezidată de PS Petru Sescu, episcop auxiliar de Iaşi şi animată de corul Parohiei "Coborârea Duhului Sfânt" din Adjudeni.

Vă aşteptăm să-l lăudăm împreună pe Domnul!

* * *

Indulgenţa plenară de la Porţiuncula, se poate obţine în fiecare an, începând cu data de 1 august, ora 12.00, şi continuând în cursul zilei de 2 august până la miezul nopţii, îndeplinind condiţiile prescrise de Biserică, şi anume: Spovadă, Împărtăşanie în cadrul Sfintei Liturghii, vizita unei biserici parohiale sau franciscane şi reînnoirea mărturisirii de credinţă prin recitarea Crezului şi a rugăciunii Tatăl nostru, precum şi o rugăciune după intenţia Sfântului Părinte Papa, pentru a reafirma propria apartenenţă la Biserică.

Pr. Alexandru Olaru, OFMConv., asistent spiritual al Surorilor Clarise din Roman