Miercuri, 29 octombrie 2008, începând cu ora 17.30, comunitatea parohială "Fericitul Ieremia Valahul" din Roman va fi în sărbătoare, celebrând Cea de III-a ediţie a Zilei Recunoştinţei.
Programul va cuprinde: 17.30 - recitarea misterelor de slavă ale sfântului Rozariu; 18.00 - Sfânta Liturghie pontificală; 19.15 - binecuvântarea noii case parohiale; 19.30 - agapă tradiţională moldovenească; până la ora 24.00 - retrospective, muzică, joc şi voie bună.
Suntem din nou în luna octombrie, cunoscută ca fiind luna sfântului Rozariu, a misiunilor, a recoltei..., dar pentru comunitatea noastră parohială este o lună a mulţumirilor, care culminează cu Ziua Recunoştinţei, o sărbătoare locală ce se celebrează în ziua de 29 octombrie.
Motivaţia acestei sărbători este bine fundamentată: sfinţirea bisericii şi consacrarea altarului, eveniment consemnat în urmă cu 2 ani. Este de datoria noastră şi a celor care ne vor succede să nu uităm de această zi, amintindu-ne de marele cadou pe care l-am primit de la Dumnezeu: o biserică. Alegerea acelei date a fost determinată de ziua de 30 octombrie, data ridicării la cinstea altarelor a patronului bisericii noastre: fericitul Ieremia Valahul.
Anul acesta, Ziua Recunoştinţei este triplată de alte două momente deosebite: împlinirea a 25 de ani de la declararea fratelui Ieremia ca fericit şi binecuvântarea casei parohiale, ridicată într-un timp foarte scurt.
Prezenta invitaţie este adresată nu numai enoriaşilor parohiei noastre, ci şi tuturor acelora care doresc să-l laude împreună cu noi pe Dumnezeu şi să-i mulţumească pentru toate darurile pe care le revarsă asupra Bisericii sale.
Pr. Alois Moraru
