Sâmbătă, 27 februarie 2021, la propunerea pr. Cristian Blăjuţ, OFMConv., vicar episcopal pentru viaţa consacrată, Comisia pentru Viaţa Consacrată din Dieceza de Iaşi s-a întrunit, după mai bine de un an de zile, pentru a analiza această ultimă perioadă de timp în care pandemia şi-a spus cuvântul şi pentru a proiecta câteva propuneri de viitor. Întâlnirea a fost găzduită de Institutul Teologic Franciscan din Roman.
În lipsa pr. Cristian, care nu a putut participa din motive obiective, pr. Alexandru Olaru, OFMConv., după o scurtă introducere referitoare la scrisoarea apostolică a Sfântului Părinte Papa Francisc Patris corde, cu ocazia celei de-a 150-a aniversări a declarării Sfântului Iosif ca Patron al Bisericii Universale, a scos în evidenţă credinţa pe care ne-a învăţat-o Cristos, adică aceea concretizată în persoana Sfântului Iosif, care nu căuta scurtături, ci înfrunta "cu ochii deschişi" ceea ce i se întâmpla, asumându-şi personal responsabilitatea. Exemplul lui ne invită să-i primim şi noi pe ceilalţi, fără excludere, aşa cum sunt ei, "rezervând o predilecţie celor slabi, deoarece Dumnezeu alege ceea ce este slab în ochii noştri (cf. 1Cor 1,27), este tatăl orfanilor şi apărătorul văduvelor (Ps 68,6) şi porunceşte să-l iubim pe cel străin". Şi tot el, Cristos, este cel care la judecata de apoi ne va spune: "Tot ceea ce aţi făcut unuia dintre aceşti fraţi ai mei mai mici, mie mi-aţi făcut" (Mt 25,40); (cf. PaCo, nr. 23).
După această introducere, ne-am prezentat fiecare în parte, deoarece am avut noi membri intraţi în comisie, ca, de exemplu, pentru zona Bacău, sr. Emanuela Simon de la Congregaţia "Surorile Benedictine Reparatoare ale Sfintei Feţe a Domnului Nostru Isus Cristos" din Măgura şi pr. Vlad-Bogdan Bejan, OFMConv., de la Postulandatul din Prăjeşti, iar pentru zona Iaşi, sr. Maria Lucaci, Slujitoarele lui Cristos Marele Preot.
O mulţumire deosebită i s-a adus sorei Alina Rîtan, SCMP, care, după patru ani de activitate în zonele Bacău şi Roman, s-a retras din echipă pentru o mai mare disponibilitate şi o mai bună desfăşurare a cursurilor universitare pe care le urmează.
Toţi responsabilii, apoi, au prezentat realităţile lor din diferite zone. Cu toţii am observat că această pandemie a produs o teamă generală în popor, dar şi o restricţionare a activităţilor noastre intercongregaţionale prin imposibilitatea de a ne mai întâlni în mod regulat pentru reculegerea lunară zonală sau a efectua întâlnirile anuale diecezane. Iar lipsa comuniunii a făcut ca membri comunităţilor noastre să sufere, chiar să se închidă, adaptându-se noilor dispoziţii sociale şi ecleziale care au fost propuse. Ştim că firul roşu într-o comunitate, între membri unui institut, cât şi între celelalte institute de viaţă consacrată este comuniunea. Însă mulţumim Domnului că am avut posibilitatea de a păstra această comuniune între noi şi cu Biserica întreagă, chiar şi prin mijloacele de comunicare, mass-media de astăzi. S-a subliniat că teama este mai evidentă persoanelor vulnerabile şi mai în vârstă, care într-adevăr sunt predispuse mai mult la infectarea cu Covid-19. Cunoaştem şi cazuri de preoţi şi persoane consacrate din ţară şi din întreaga lume care din cauza acestui virus cumplit au trecut la cele veşnice.
Din aceste împărtăşiri au reieşit şi aspecte pozitive, cum ar fi ajutorul celor bolnavi şi bătrâni în a le cumpăra medicamente, a-i hrănii şi îngriji la domiciliu, dar şi prin faptul de a lucra ca asistente medicale şi persoane consacrate în spitale cu cei bolnavi de Covid. Un alt aspect pozitiv, în anumite zone, a fost faptul de a se întâlni constant în momentele forte ale anului liturgic sau chiar lunar pentru momentele de rugăciune, meditaţie, spovadă şi celebrarea în comun a Sfintei Liturghii, după normele propuse, sigur, de direcţiunile Ministerului Sănătăţii. Chiar dacă majoritatea au trecut prin această probă incomodă sau chiar dureroasă a suportării virusului, persoanele consacrate, cu eroism şi plini de curaj, şi-au exprimat dorinţa de a continua activităţile lor carismatice în grădiniţe, orfelinate, şcoli, aziluri de bătrâni şi în celelalte instituţii şcolare şi non-profit, unde au aportul lor, după exemplul Sfântului Iosif şi al Mariei, care, în ciuda dificultăţilor timpului de-atunci, l-au crescut pe Isus şi l-au iubit până la sfârşit.
Un alt punct de pe ordinea de zi a fost acela al crizei de vocaţii la preoţie şi la viaţa consacrată. Se observă în general o criză a naşterilor la viaţă, o criză a educaţiei la valorile creştine şi implicit la o viaţă dăruită lui Dumnezeu prin slujirea aproapelui. Pentru aceasta este nevoie de o pastoraţie vocaţională mai concretă a adolescenţilor şi tinerilor de astăzi care sunt în căutarea zilei de mâine fără a lua în consideraţie şi această latură a vocaţiei de iubire în slujirea lui Dumnezeu şi a aproapelui. S-au apreciat iniţiativele luate din partea Oficiului pentru Vocaţii, care a luat deja avânt în anumite zone din Dieceza de Iaşi.
Pentru cunoaşterea acestei vieţi consacrate Domnului este nevoie şi de traducerea în româneşte a documentelor specifice, promulgate de Magisteriul Bisericii şi de către Congregaţia pentru Viaţa Consacrată şi a Institutelor de Viaţă Apostolică, şi de aprofundarea lor din partea institutelor noastre călugăreşti, dar şi de promovarea acestor documente în rândul tinerilor în cadrul campusurilor vocaţionale.
Au mai urmat câteva precizări cu privire la organizarea pe zone a membrilor comisiei, iar, la nivel de comisie zonală, organizarea evenimentelor viitoare în funcţie de posibilităţile actuale. S-a decis, de asemenea, continuarea participării tuturor congregaţiilor la fondul economic diecezan anual, iar la cel zonal, numai în caz de necesitate.
Printr-o scurtă rugăciune i-am mulţumit Domnului, care ne-a permis să ne întâlnim din toate cele cinci zone ale diecezei, după această lungă perioadă de timp, dar şi pentru aceste momente de comuniune fraternă şi de împărtăşire care ne-au ajutat să analizăm în mare pulsul vieţii consacrate de astăzi şi să dăm un avânt pentru viitorul apropiat tuturor persoanelor consacrate din zonele unde suntem responsabili, printr-un cuvânt de încurajare şi de speranţă.
Pace şi bine
Pr. Alexandru Olaru, OFMConv.
