Roman: Întâlnirea anuală de formare a persoanelor consacrate din Dieceza de Iaşi
Şi anul acesta, întâlnirea persoanelor consacrate pentru ziua de formare anuală a avut loc la Institutul Teologic Romano-Catolic Franciscan.
Biserica ne propune în fiecare an să medităm, în cea de-a IV-a duminică a Paştelui, asupra imaginii Bunului Păstor (In cap. 10) şi din acest motiv suntem invitaţi să ne rugăm în mod special pentru vocaţii la preoţie şi la viaţa consacrată. De aceea, şi pr. Cristian Blăjuţ, OFMConv., vicar episcopal şi responsabil pentru secţiunea Viaţa Consacrată în Dieceza de Iaşi, a dorit ca această întâlnire anuală de formare să aibă loc sâmbătă, 29 aprilie 2023, în ajunul acestei duminici a Bunului Păstor, pentru o mai largă participare a persoanelor consacrate şi pentru o mai bună desfăşurare a programului nostru. Au participat circa 180 de persoane consacrate din cele cinci zone ale Diecezei de Iaşi, împreună cu fraţii preoţi şi studenţi, dar şi seminariştii din întreaga comunitate franciscană de la Roman.
Sosiţi la institut, după primirea fraternă a guardianului comunităţii împreună cu responsabilii zonali, s-a mers în sala mare a Liceului "Sfântul Francisc de Assisi", pentru desfăşurarea programul stabilit. După rugăciunea de început prin invocarea Duhului Sfânt, s-a debutat cu salutul participanţilor, din partea pr. Cristian Blăjuţ, şi în special salutul adresat PS Petru Sescu, care pentru prima dată s-a aflat în mijlocul nostru ca episcop auxiliar, pentru a petrece împreună cu noi, persoanele consacrate, această zi frumoasă de formare şi comuniune.
La 9.30 a avut loc conferinţa pr. Cristinel Fodor, profesor de Teologie Spirituală la Institutul Teologic din Iaşi, cu tema: "A (nu) se feri de Foc", prin care a dorit să evidenţieze rolul important al Duhului Sfânt în viaţa Bisericii, dar şi a noastră, a persoanelor consacrate, îndemnându-ne la avea şi noi curajul apostolilor în societatea în care trăim, prin mărturia noastră comportamentală zilnică, dar şi prin predicarea şi mărturisirea Cuvântului lui Dumnezeu în apostolatul nostru. Să fim gazda Duhului Sfânt, asemenea apostolilor, a mai spus părintele, împuterniciţi în a atinge inimile oamenilor, folosind limbile noastre de carne precum limbile de foc care au coborât asupra apostolilor, spre a predica şi a da mărturie celor care îi înconjurau. Să nu ne temem de ce vom vorbi sau ce vom spune pentru că "Tatăl vostru din ceruri vorbeşte în voi" (cf. Mt 10). Să avem curajul de a fi martori ai împărăţiei lui Dumnezeu asemenea apostolilor în ziua de Rusalii. Să fim conştienţi că de-asupra noastră este acel Foc care ne luminează calea pe care trebuie să o urmăm. "Eu sunt lumina lumii. Cel ce mă urmează nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii" (In 8,12). După înălţarea sa la cer el ni l-a promis pe Duhul Sfânt să ne însoţească cu lumina sa pe drumul vieţii, să ne încălzească cu focul iubirii şi al dragostei faţă de Dumnezeu şi faţă de oameni.
După pauză, au urmat lucrările în grupuri, pe care PS Sescu le-a vizitat pe fiecare în parte, încurajându-ne în a împărtăşi sentimentele şi experienţele noastre pastorale.
La ora 12.00 am avut momentul culminant al aceste zile, celebrarea Sfintei Liturghii prezidată de PS Petru şi concelebrată de preoţii participanţi la această întâlnire. La omilie, episcopul ne-a îndemnat în primul rând să fim umili şi curajoşi în acelaşi timp, asemenea Sfintei Ecaterina din Siena, care a contribuit atât de mult cu simplitatea ei la binele Bisericii. În al doilea rând, să recunoaştem glasul Bunului Păstor, urmându-l pe calea cea îngustă. "Eu sunt Păstorul cel bun. Eu îmi cunosc oile mele, şi ele mă cunosc pe mine, aşa cum mă cunoaşte pe mine Tatăl şi cum cunosc eu pe Tatăl, şi eu îmi dau viaţa pentru oile mele" (In 10, 14-15). Cu toţii avem în minte imaginea păstorului care merge în fruntea turmei, ducând oile la păşune şi la adăpost. De aici tragem concluzia că turma trebuie să parcurgă un drum. Făcând o asemănare, acest lucru înseamnă că viaţa noastră consacrată este un drum pe care trebuie să-l parcurgem pe urmele lui Isus Cristos care este Păstorul cel Bun. Să ne încredem în cuvintele lui care ne spune: "Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa" (In 16,6).
Iar în al treilea rând, ne-a îndemnat să ne rugăm pentru vocaţii şi să fim sare a pământului şi lumină a lumi pentru timpurile noastre. În apostolatul nostru, în catehezele noastre să promovăm vocaţiile la viaţa de familie, dar şi la preoţie şi la viaţa consacrată astfel încât Biserica noastră să fie acel staul unit în jurul lui Cristos, Bunul Păstor. De asemenea, să-i îndemnăm pe tinerii de astăzi ca ei să găsească în Cristos, în preoţi, în persoanele consacrate ca şi în propriile familii un adevărat izvor de bogăţie spirituală care să îi ajute să răspundă la rândul lor chemării Domnului.
După masa de prânz, oferită de comunitatea fraţilor franciscani, au avut loc prezentarea sintezelor secretarilor celor zece grupuri, unde au reieşit multe aspecte frumoase şi importante atât pentru viaţa consacrată, cât şi pentru viaţa Bisericii locale şi universale.
Să-i cerem în rugăciunea noastră zilnică lui Dumnezeu Tatăl să ne menţină mereu uniţi cu Isus, Păstorul cel Bun care ne călăuzeşte la izvoarele vieţii veşnice, spunând: Fă-ne atenţi la glasul său şi prompţi în urmarea sa pe calea adevărului şi a iubirii.
Pr. Alexandru Olaru, OFMConv.,
secretarul Comisiei diecezane pentru Viaţa Consacrată
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 29 aprilie: Roman: Întâlnirea anuală de formare a persoanelor consacrate din Dieceza de Iaşi