Întâlnirea anuală de formare a persoanelor consacrate din Dieceza de Iaşi va fi la Institutul Teologic Franciscan din Roman
Dragi persoane consacrate, ca în fiecare an, cea de-a IV-a duminică a Paştelui este duminica dedicată Bunului Păstor, iar din acest motiv Sfânta Biserică se roagă în mod special pentru vocaţii la preoţie şi la viaţa consacrată.
Cu toţii avem în minte imaginea păstorului. El este acela care merge în fruntea turmei, ducând oile la păşune şi la adăpost. De aici tragem concluzia că turma trebuie să parcurgă un drum. Făcând o asemănare, acest lucru înseamnă că viaţa noastră consacrată este un drum pe care trebuie să-l parcurgem pe urmele lui Isus Cristos care este Păstorul cel Bun. Ca să putem înainta pe acest drum indicat de el, avem nevoie şi de lumină. Isus ne spune: "Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa" (In 16,6). "Eu sunt lumina lumii. Cel ce mă urmează nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii" (In 8,12). După înălţarea sa la cer el ni l-a promis pe Duhul Sfânt să ne însoţească cu lumina sa pe drumul vieţii, să ne încălzească cu focul iubirii şi al dragostei faţă de Dumnezeu şi faţă de oameni. Ştim că darurile Duhului Sfânt sunt necesare în viaţa noastră consacrată, dar şi în viaţa tuturor creştinilor, pentru că nimeni nu se poate ruga fără Duhul Sfânt, pentru că el este acela care strigă în noi şi prin noi "Abba", "Tată!" (cf. Gal 4,5).
Avem posibilitatea, aşadar, ca la această întâlnire de formare a persoanelor consacrate din Dieceza de Iaşi, ce va avea loc sâmbătă, 29 aprilie 2023, la Institutul Teologic Franciscan din Roman, să îl ascultăm pe pr. Cristinel Fodor, profesor de Teologie Spirituală, să ne vorbească despre acest foc al Duhului Sfânt şi să aprofundăm asupra darurilor sale. Vom avea ocazia, pentru prima dată, să îl avem în mijlocul nostru şi pe PS Petru Sescu, episcop auxiliar de Iaşi, care va prezida Sfânta Liturghie şi ne va transmite mesajul şi cuvântul său de învăţătură.
Programul:
-
9.00 - Sosirea
-
9.30 - Meditaţie: "A (nu) se feri de foc" - pr. Cristinel Fodor
-
10.15 - Pauză
-
10.30 - Reflecţie personală
-
11.00 - Lucrări în grupuri
-
12.00 - Sfânta Liturghie prezidată de PS Petru Sescu, episcop auxiliar
-
13.00 - Prânzul
-
14.00 - Întâlnirea în plen şi dezbaterea pe tema Duhului Sfânt
-
15.00 - Încheierea
Toate persoanele consacrate din cele cinci zone ale Diecezei de Iaşi sunt aşteptate la această întâlnire anuală de formare împreună cu păstorul nostru PS Petru Sescu, episcop auxiliar de Iaşi, dar şi pentru momentele de rugăciune şi de comuniune fraternă.
Vă aşteptăm pe toţi cu drag!
Pr. Alexandru Olaru, OFMConv.,
secretarul Comisiei diecezane pentru Viaţa Consacrată