Roman: Întâlnire de rugăciune

Cu ocazia Zilei Mondiale a Misiunilor, Parohia "Inima Neprihănită a Mariei" şi Comunitatea Iosefinilor lui Murialdo au organizat sâmbătă, 21 octombrie 2007, cea de-a cincea întâlnire de rugăciune de priveghere misionară.

Copii, tineri, adulţi, persoane consacrate din diferite comunităţi, cu toţii au participat cu un singur gând: acela de a fi alături misionarilor şi misiunilor prin rugăciunea şi prin oferta lor.

În faţa celor aproximativ 250 de copii, tineri şi credincioşi, părintele diacon Maximilian Horlescu, CSI, plecând de la fragmentul evanghelic propus pentru acest moment de rugăciune, din Mc 12,41-44, a subliniat curajul şi generozitatea văduvei sărace, dată ca exemplu tuturor apostolilor de Isus.

Pornind de la mesajul Zilei Mondiale a Misiunilor ce are ca temă "Toate Bisericile pentru toată lumea", transmis tuturor creştinilor de papa Benedict al XVI-lea, pr. Horlescu a evidenţiat cum angajarea misionară rămâne prima slujire pe care Biserica o datorează omenirii de astăzi şi că rugăciunea este prima şi cea mai importantă contribuţie pe care suntem chemaţi să o oferim acţiunii misionare.

Participarea la rugăciune a fost începutul unei acţiuni misionare prin care, cu ajutorul lui Dumnezeu, fiecare dintre cei prezenţi să ajungă într-o bună zi până la marginile pământului pentru a-l vesti pe Cristos.

O colectă specială a fost strânsă pentru ajutorarea preoţilor misionari români din Kenya.

În încheiere, fiecare participant la acest moment de rugăciune a primit un rozariu binecuvântat şi un creion inscripţionat "sunt un creion misionar în mâna lui Dumnezeu" în amintirea fericitei Maica Tereza de Calcutta.

www.murialdo-roman.org