Rugăciune, adoraţie şi mărturie. Acestea sunt cuvintele care sintetizează ora de rugăciune, ce a avut loc cu ocazia Zilei Mondiale a Misiunilor la Roman, cu motoul: "Vai mie dacă nu vestesc evanghelia" (1Cor 8,3).
La 19 octombrie 2008, cu ocazia Zilei Mondiale Misiunilor, în Parohia "Inima Neprihănită a Mariei" din Roman a avut loc o oră de adoraţie pentru a sublinia mai mult importanţa misiunii în viaţa Bisericii locale şi universale. Imaginea principală şi modelul misionarilor a fost sfântul Paul din a cărui viaţă şi scrieri s-au inspirat rugăciunile pentru misiuni în faţa sfântului sacrament. A fost rodul unei colaborări între toate parohiile din Roman şi fraţii iosefini.
La această oră de rugăciune au participat peste 400 de persoane: tineri, adulţi şi persoane consacrate din Roman. Rugăciunea de adoraţie a fost îmbinată cu cântecele de laudă adresate lui Cristos euharistic, centrul vieţii creştine. Mărturiile celor trei tineri: Alina şi Adrian din Bacău, Valea Seacă, şi Gilberta din Huşi au fost un moment de reflecţie interioară în ceea ce priveşte nevoia de misiune a Bisericii şi voluntariatul misionar.
Sperăm ca pe viitor mărturia plină de viaţă a tinerilor să îmbogăţească ţările misionare. Unii şi-au exprimat dorinţa în această privinţă, dar să ne rugăm ca Domnul să facă să încolţească această sămânţă.
Pr. Daniel Budău
